VIDEO Dacii şi romanii s-au luptat la Craiova. Spectacolul a avut loc în faţa a mii de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul antic Pelendava este al doilea spectacol de stradă organizat în Craiova
Festivalul antic Pelendava este al doilea spectacol de stradă organizat în Craiova

Aproximativ 5000 de craioveni au fost prezenţi aseară pe stadionul „Ion Oblemenco“ să vadă un spectacol impresionat în care dacii si romanii, sub conducerea lui Decebal şi a lui Traian, s-au luptat.

Costumele de epocă, armura, caii, decorurile, dar, mai ales, cascadoriile, au fost îndelung admirate şi aplaudate de craioveni. „Mi-a plăcut absolut totul. A fost impresionat. Nu am mai văzut până acum un astfel de spectacol. Am trăit la maxim toate scenele“, a spus Mariana Cârstei.

Ion Haiduc, Radu Pietreanu, Carmen Tanase, au făcut parte din spectacolul pus în scenă la Craiova. Spectatorii au urmărit cu sufletul la gura cascadoriile şi au admirat decorurile, care au redat zidurile vechii cetăţi Pelendava.

„Eu am interpretat rolul lui Decebal şi a fost destul de greu. Toată echipa a muncit mult, iar spectacolul a fost un succes“, a spus Ion Haiduc.

VIDEO  

Festivalul antic Pelendava este al doilea spectacol de stradă organizat de municipalitate. Toate aceste evenimente au drept scop calificarea Craiovei în competiţia pentru titlul de capitala culturală europeană.  

Craiovenii au mai declarat că ar trebuie să se organizeze astfel de spectacole în fiecare lună. „Mie mi-au plăcut dacii şi nu îmi pare rău că am fost prezent la acest eveniment. Actorii s-au întrecut pe ei, iar după cum vedeţi au fost aplaudaţi la scenă deschisă“, a declarat Cătălin Dumitru.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite