Stima de sine scăzută ne poate afecta relaţia cu ceilalţi. Cum putem să ne recăpătăm respectul de sine
0Stima de sine scăzută apare în momentul în care oamenii sunt nemulţumiţi de ei înşişi, iar acest lucru îi poate afecta şi în cadrul relaţiilor. Specialiştii susţin că trebuie să adoptăm anumite tehnici pentru a putea ieşi din această stare.
Psihologii sunt de părere că persoanele cu stima de sine scăzută cred că nu sunt importante, iar părerile lor nu contează absolut deloc. Toate aceste nemulţumiri le pot afecta cu siguranţă relaţia cu familia, dar şi cu prietenii apropiaţi.
„Persoanele cu stime de sine scăzută răspund extrem de greu la următoare întrebări: «Îmi place de mine?», «Sunt o persoană de treabă?» sau «Sunt o persoană ce merită iubire». Trebuie să ştim că există extrem de multe persoane capabile şi sigure pe ele, dar care au un respect de sine scăzut. Uneori actorii, comedianţii sau cântăreţii pe scenă sunt siguri pe ei, însă în culise sunt categoric altfel şi sunt total nemulţumiţi de ei înşişi. Oamenii care au o astfel de problemă trebuie să înveţe să se accepte şi să înţeleagă că mai sunt şi alţii la fel ca ei. A greşi este omeneşte, iar de cele mai multe ori putem învăţat lucruri bune din greşeli“, a spus psihologul Carmen Stroe.
Cum ne putem recăpăta stima de sine:
- Oamenii trebuie să înţeleagă că au şi puncte slabe şi puncte forte, aşa că este important să se accepte şi să îşi reunoască emoţiile-inclusiv frica, tristeţea şi anxietatea. În momentul în care resping aceste trăiri o să ajungă cu siguranţă la frustrări.
- Este important să renunţăm la ideea de perfecţionism pentru că de cele mai multe ori uităm să ne bucurăm la o reuşită. De cele mai multe ori perfecţionismul duce la amânarea în luarea unor decizii.
- Trebuie să învăţăm să ne deschidem inima şi să fim binevoitori cu propriul sine. Persoanele cu stima de sine scăzută nu îşi acordă timp şi spaţiu, aşa că odată la 10 minute este important să vă relaxaţi fără să faceţi ceva.
Specialiştii au mai precizat că unul dintre domeniile în care au cele mai mari dificultăţi oamenii cu stima de sine scăzută, îl constituie critica. „Oamenii trebuie să înveţe că unele critici sunt constructive, iar dacă sunt atenţi pot să învăţe lucruri bune. Este adevărat că pot trece săptămâni bune până vor vedea o shimbare, însă este important să fie perseverenţi. Ar fi indicat să scrie pe hârtie care sunt cele 50 de lucruri care le plac atunci când se uită în oglindă, iar lista să o ţină întotdeauna la vedere. O să observe că în timp vor reuşi să tracă peste orice obstacol, iar stimea de sine scăzută o să dispară. Este adevărat că nefericirea în dragoste este cauzată de stima de sine scăzută“, a mai povestit Carmen Stroe.