Referendumul împotriva proiectelor de la Kozlodui, respins de aleşii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au respins cererea privind organizarea referndumului împotriva proiectelor de la Kozlodui, din cauza cărora oraşul Craiova s-ar afla în zona de risc nuclear.

Autorităţile bulgare vor să instaleze, la Kozlodui, un al treilea reactor nuclear. Noua unitate se va construi la 3,7 kilometri de graniţa cu România. Consilierii locali au respins cererea privind organizarea referendumului din cauză că vor fi cheltuiţi banii degeaba, iar acesta nu va avea efecte juridice.   

Kozlodui este singura centrală atomică a Bulgariei şi se află în apropierea fluviului Dunărea, la o distanţă de patru kilometri de frontiera Bulgariei cu România. Un ONG din Craiova a strâns peste 15.000 de semnături pentru a putea organiza referendum.

Oltenii au declarat că nu sunt de acord ca autorităţile din Bulgaria să construiască un al treilea reactor al graniţa cu România. „Spunem stop depozitului de otravă la graniţa cu România. Dacă ne unim o să putem să oprim această investiţie”, a declarat un craiovean.

Lista primăriilor din judeţul Dolj notificate de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova:

-Primăria Bechet
-Primăria Gighera (sate Gighera, Nedeia, Zăval)
-Primăria Ostroveni (sate Ostroveni, Lişteava)
-Primăria Călăraşi (sate Călăraşi, Sărata)
-Primăria Dăbuleni
-Primăria Sadova (sate Sadova , Piscul Sadovei)
-Primăria Gângiova (sat Gângiova)
-Primăria Măceşu de Jos (sate Măceşu de Jos, Săpata)
-Primăria Măceşu de Sus (sat Măceşu de Sus)
-Primăria Bistreţ (sate Bistreţ, Brânduşa, Plosca)
-Primăria Goicea (sat Goicea)
-Primăria Bârca (sat Bârca)
-Primăria Dobreşti (sat Toceni)
-Primăria Valea Stanciului (sate Valea Stanciului, Horezu Poienari)
 

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite