Proprietăţile spectaculoase ale fructului de mango: întăreşte sistemul imunitar şi previne două tipuri de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fructul mango are anumite beneficii asupra organismului Foto: Wisegeek
Fructul mango are anumite beneficii asupra organismului Foto: Wisegeek

Mango este un fruct exotic şi are anumite beneficii pentru sănătate. Specialiştii susţin că furnizează organismului cantităţi importante de vitamine şi minerale.

Fructul de mango conţine vitamina B-6, vitamina K, potasiu, calciu şi fier, dar şi antioxidanţi, cum ar fi zeaxantina şi betacaroten. „Este bine să ştim că mango are un conţinut bogat de enzime şi contribuie la îmbunătăţirea digestiei. Are un aport caloric scăzut şi este o alegere potrivită pentru persoanele care urmează o cură de slăbire. Fructul de mango conţine vitamina C şi acid galic, iar acest lucru ajută la întărirea sistemului imunitar“, a spus medicul nutritionist Mihaela Constantin.

Ce beneficii are fructul de mango:

- Fructul de mango conţine vitamina A, prezentă sub forma beta carotenului, şi zeaxantina, iar acest lucru ajută la păstrarea pielii şi a ochilor sănătoşi.  

- Fructul de mango are un conţinut ridicat de fibre şi ajută la sănătatea tractului digestive.

- Persoanele care consumă fructul de mango şi au insomnii vor observa că în timp vor scăpa de această boală. 

- Potasiul din conţinutul fructului de mango ajută şi la reglarea tensiunii arteriale.

- În fructul de mango există antioxidantul polifenolic, iar acesta ajută la prevenirea cancerului la sân şi a celui de colon.

Medicii nutriţionişti au mai precizat că din frunzele de mango se poate prepara o infuzie utilă în tratamentul paradontozelor, diareei şi diabetului. Fructul de mango are şi efecte laxative, diuretice şi îmbunătăţeşte digestia şi funcţionarea tiroidei.   

Orice problemă medicală aveţi, vă recomandăm în primul rând consultarea unui medic.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite