Motorul Ford EcoBoost 1.0, produs la Craiova, desemnat „Motorul Internaţional al Anului” pentru al treilea an consecutiv
0
Ford România a început în urmă cu doi ani producţia motorului EcoBoost la Craiova. Conducerea companiei a declarat că în perioada 2012 - 2015 vor fi produse 800.000 de astfel de propulsoare la fabricile din România şi din Germania.
Motorul Ford EcoBoost de 1 litru a fost desemnat „Motorul Internaţional al Anului 2014”, realizând un record fără precedent de trei victorii consecutive. Una din cinci maşini vândute de Ford este echipată cu un astfel de propulsor, care are consum redus de combustibil şi emisii scăzute de CO2.
În perioada ianuarie- mai 2014, Ford a produs la Craiova 134.900 de motoare din ambele categorii (1.0 l EcoBoost si 1.5 l EcoBoost), dintre care aproximativ 50.000 au fost motoare de 1.0 l EcoBoost.
La fabrica din Craiova se produce revoluţionarul motor de 1 litru EcoBoost, un motor recunoscut pe plan internaţional. Acesta a primit de două ori premiul Engine of the Year (în 2012 şi 2013).
Motorul EcoBoost de 1 litru, îmbină injecţia directă, supraalimentarea turbo şi supapele cu distribuţie variabilă reducând consumul fără a sacrifica puterea.
Motorul EcoBoost de 1 litru a fost conceput la centrele de cercetare şi dezvoltare ale Ford din Aachen şi Merkenich, Germania, şi Dunton, Marea Britanie, şi este produs la uzinele din Köln şi Craiova, România.