Inovaţie radicală a faimoşilor agricultori din Dăbuleni: pepeni altoiţi cu dovleac. Ce gust va avea noul tip de lubeniţă

Inovaţie radicală a faimoşilor agricultori din Dăbuleni: pepeni altoiţi cu dovleac. Ce gust va avea noul tip de lubeniţă

Pepeni de Dăbuleni într-o piaţă din România FOTO Adevărul

Câţiva dintre celebrii agricultori din localitatea doljeană Dăbuleni experimentează o metodă revoluţionară de cultivare a lubeniţei. În vara anului 2017, în pieţele din România vor ajunge pepeni altoiţi cu o specie rezistentă de dovleac.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procedeul este folosit din anii 2000 în mai multe ţări din Europa, deoarece bostanul este o plantă mai viguroasă decât pepenele, mai rezistentă la boli şi la factori de stres, precum frigul şi căldura extreme sau salinitatea crescută.

În plus, producţia ar ajunge să crească cu aproximativ 30%, iar perioada totală (de germinare, creştere şi ajungere la maturitate), scade cu mai mult de două săptămâni. Practic, dovleaco-lubeniţa ar intra pe piaţă în jurul datei de 1 iunie, în loc de 20 iunie.  
 
Cultură de 10 hectare
 
Agricultorul Emilian Bănică este pionierul altoirii lubeniţei de Dăbuleni. Anul trecut a încercat noua plantă pe o suprafaţă redusă, iar pentru sezonul 2016-2017 a decis s-o cultive pe toate cele 10 hectare pe care le administrează. Alţi doi producători locali au decis să aplice metoda. Procedeul de altoire presupune cultivarea în paralel a răsadurilor de lubeniţă şi dovleac.
 

Răsadurile cultivate în sera agricultorului Emilian Bănică, din care se vor naşte pepenii altoiţi cu bostan. Dovleacul altoit cu răsadul de lubeniţă se prinde în condiţii propice de seră în aproximativ zece zile
 
Agricultorii din Dăbuleni altoiesc pepeni verzi pe tiugă
 
„Procedeul de altoire este foarte simplu. Se taie dovleacul în diagonala, la fel ca şi firul de lubeniţă, în unghi de 45 de grade, şi se prind cu o clemă. Pepenii sunt mai rezistenţi, se coc mai repede şi sunt feriţi de boli sau dăunători. Cu siguranţă, anul acesta vom scoate 60 de tone la hectar. Este adevărat că investiţia a fost una destul de mare, undeva la 100.000 de lei, dar şi producţia va fi pe măsură“, a explicat Emilian Bănică. 
 

Agricultorul Emilian Bănică, cel care a iniţiat altoirea pepenilor la Dăbuleni
 
Fermierii din Dolj susţin că producţie de pepeni este mult mai mare cu 30%
 
Agricultorul precizează că, prin noua metodă, faimoşii pepeni nu-şi pierd gustul ba, din contra, sunt încă şi mai dulci. „Ţinem plantele în solarii, la căldură şi umiditate până în luna aprilie, iar apoi le plantăm în câmp. Este mult de muncă, dar merită. Producţia este mult mai mare, iar lubeniţele sunt mult mai rezistente şi pierderile mici. Nu sunt foarte muţi agricultori în Dăbuleni care recurg la această metodă, dar în câţiva ani cu siguranţă toată lumea va adopta acest stil“, a spus Mariana Băjănariu, unul dintre ajutoarele lui Emlian Bănică. 
 
Preţ estimat: 2 lei kilogramul
 
Agricultorii spun că unul dintre principalele motive pentru care încearcă acest tip de altoi este pentru a-şi minimiza riscul de a pierde producţia. „Până la urmă, noi trebuie să încercăm toate metodele care sunt avantajoase pentru noi. Este normal să mergem pe un procedeu care ne ajută şi care ne creşte şi producţia. Pierderile la lubeniţele altoite cu tiugă (n.r. – dovleac) sunt destul de mici“, a precizat Mariana Negrilă, a altă localnică. 
 

Mariana Negrilă, una dintre localnicele din Dăbuleni care lucrează în seră, spune că zilnic sunt produse în jur de 1.500 de fire de plantă altoită FOTO Andreea Mitrache
 
În Dăbuleni, în fiecare an, sunt cultivate peste 1.000 de hectare de teren cu lubeniţă. „Anul acesta, estimăm că preţul va fi de 2 lei pe kilogram, însă vom vedea pe parcurs cum vor sta lucrurile. Oamenii trebuie să înţeleagă că lubeniţa altoită pe tiugă este la fel de bună ca şi cea normală. Este, de fapt, un procedeu care o ajută să se coacă mult mai repede şi să fie ferită de absolut orice boală. Până la urmă, contează foarte mult că nu este tratată cu chimicale şi este crescută prima dată în solarii unde noi supraveghem toată tehnica“, a adăugat Mariana Băjănariu.
citeste totul despre: