Doi pacienţi internaţi la Spitalul Filantropia, morţi în condiţii suspecte. Poliţia a deschis dosar penal. Unul dintre pacienţi era preot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea Spitalului a deschis o anchetă Foto:Arhiva
Conducerea Spitalului a deschis o anchetă Foto:Arhiva

O femeie în vârstă de 81 de ani şi un bărbat de 61 de ani, ambii internaţi la Spitalul Filantropia, au decedat vineri în urma unor transfuzii. Oamenii legii au deshis dosar penal pentru moarte suspectă. Reprezentanţii spitalului spun că încă nu s-au lămurit ce s-a întâmplat.

UPDATE, ORA 12.15: „Se va face o anchetă pentru a vedea cu exactitate ce s-a întâmplat cu cei doi pacienţi“, a declarat Ştefan Popescu, purtător de cuvânt DSP. „Sângele pleacă de la noi, iar la spital trebuie verificat din nou. De la noi nu au fost probleme“, a spus şi Adriana Turculeanu, directorul Centrului de Transfuzii din Craiova. Unul dintre pacienţii decedaţi este preot. Reprezentanţii Spitalului Filantropia au mai declarat luni dimineaţă că în cursul zilei de vineri s-au făcut 12 transfuzii, 6 persoane au prezentat reacţii adverse, cea mai mare parte fiind normale: durere lombară, sindrom febril. O pacientă de 81 de ani a decedat la puţin timp după perfuzie, iar bărbatul de 61 de ani a murit după ora 1 noaptea.

„Noi trebuie să ştim exact ce s-a întâmplat. Încă nu ne-am lămurit ce s-a întâmplat cu cei doi pacienţi. Este o anchetă în curs de desfăşurare. Este în derulare şi un control al DSP. Ceilalţi pacienţi au avut reacţii minore, iar acum sunt stabili“, a spus şi Lorena Dijmărescu, directorul spitalului Filantropia.

UPDATE ORA 9.33: Doisprezece pacienţi internaţi la Spitalul Municipal ”Filantropia” din Craiova au primit transfuzii de sânge vineri, iar la şase dintre aceştia au apărut reacţii adverse, doi murind după câteva ore de la administrare, a declarat, luni, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, Ştefan Popescu. Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj a afirmat că în cadrul instituţiei a fost constituită o echipă de inspectori, printre care se numără şi specialişti în transfuzii, care a mers la Spitalul Municipal "Filantropia" pentru a face verificări în cazul morţii celor doi pacienţi. "Vineri au fost făcute 12 transfuzii de sânge şi din cei 12 pacienţi la şase au apărut reacţii adverse. Doi dintre pacienţi au decedat, iar alte patru sunt în stare stabilă acum. Analiza este încă în derulare", a precizat Ştefan Popescu pentru News.ro.

Conducerea Spitalului Municipal Filantropia a deschis o anchetă internă pentu a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Pacienţii ar fi murit în urma unor transfuzii.

Oamenii legii au deshis dosar penal pentru moarte suspectă. „Reprezentanţii Spitalului Municipal Filantropia au depus o sesizare la Secţia 1 Poliţie cu privire la faptul că, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au decedat doi pacienţi în condiţii suspecte. A fost deschis un dosar de moarte suspectă şi se aşteaptă efectuarea necropsiilor, în urma cărora se va stabili cauza decesului celor doi pacienţi“, a spus Amelia Barbu, purtătorul de uvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.  

Vom reveni cu amănunte!

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite