GALERIE FOTO Preţul Polivalentei s-a dublat odată la patru ani. Vezi cât a ajuns să coste astăzi obiectivul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala Polivalenta va fi inaugurata in prima jumatate a anului viitor. Foto: Victor C. Boldîr
Sala Polivalenta va fi inaugurata in prima jumatate a anului viitor. Foto: Victor C. Boldîr

Refacerea Sălii Polivalente din Bănie, aşteptată de craioveni de peste 17 ani, a fost de-a lungul timpului, o vacă de muls pentru constructorii care au pus mâna pe lucrare. Cu doar câteva luni înainte de inaugurare, „Adevărul” a calculat cu cât a fost umflat devizul de execuţie a Sălii, iar concluzia este aceea că, odată la patru ani, valoarea lucrărilor s-a dublat.

Povestea începe în 2004, când Compania Naţională de Investiţii a preluat obiectivul şi s-a angajat că îl va finaliza cu bani de la bugetul de stat. Nota de plată arăta atunci că pentru terminarea reconstrucţiei ar fi nevoie de 25 milioane de lei.
Cum lucrările româneşti au, în general, şi antreprenori români, curând au apărut şi problemele. Din cauza modificării legislaţiei în vigoare, a fost nevoie de reproiectarea acoperişului, iar firma vâlceană care şi-a adjudecat licitaţia a fost înlocuită. Craiovenii care au trecut prin zona stadionului Oblemenco în toamna lui 2007 încă se mai întrebau când vor fi reluate lucrările, deşi deja fuseseră cheltuite, cel puţin pe hârtie, zeci de milioane de lei. Obiectivul s-a blocat în mijlocul unui cerc vicios în care constructorul, firma Concas din Buzău, susţinea, pe de o parte, că statul nu alocă banii necesari, iar Ministerul Dezvoltării, pe de alta, că firma de construcţii nu se ţine de treabă. Devizul general de execuţie din 2007 arăta că lucrarea va scoate din buzunarele statului, în total, peste 42 milioane de lei. În 2011, valoarea totală a obiectivului a ajuns la peste 75 milioane de lei, aproape dublu faţă de 2007.

Click pe poze pentru a vedea o GALERIE FOTO!



Modificărea, bat-o vina!

Ritmul lucrărilor a devenit mai alert abia în 2008, când a fost amplasat şi acoperişul metalic al sălii. Abia în 2011aspectul lucrării a lăsat impresia că, în curând, autorităţile vor tăia panglica. Scumpirea este pusă de oficialii de la Bucureşti pe seama deselor schimbări aduse proiectelor. „Toate suplimentările de valoare la acest obiectiv rezultate din modificari ale proiectului tehnic (modificarea proiectului tehnic pentru instalaţia de ventilare, modificarea proiectului tehnic pentru acoperişul sălii polivalente precum si realizarea amenajarilor exterioare aferente obiectivului de investitii) au fost făcute prin Hotărâri de Guvern”, au răspuns reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii la întrebarea adresată de reporterii „Adevărul” privind motivele scumpirii. Şi varianta constructorului este aceeaşi. „S-a schimbat proiectul de două ori: prima dată când a fost nevoie de reexpertizarea sălii pentru că stătuse foarte mulţi ani descoperită, şi a doua când a trebuit să suplimentăm numărul de locuri cu 700 pentru că altfel nu putea fi autorizată pentru competiţii oficiale”,a spus Ionel Gagu, directorul Concas Buzău. Lucrările de execuţie a instalaţiilor exterioare Sălii vor fi inaugurate în ianuarie 2012, în timp ce întregul obiect va deveni funcţional în prima parte a anului viitor.


Lucrări începute din 1997

Sala Polivalentă din Bănie a ars din temelii în octombrie 1994, din cauza unor tineri care s-au jucat cu focul în apropiere. Lucrările de refacere au fost reluate în ianuarie 1997, însă anual, până în 2004 nu au fost alocate mai mult de două milioane de lei. Antreprenorul general al lucrării, firma Coremi din Bănie, s-a confruntat în acea perioadă cu probleme financiare grave şi a dat ulterior faliment.

Sala Polivalenta va fi inaugurata in prima jumatate a anului viitor. Foto: Victor C. Boldîr
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite