Centrul istoric al Craiovei, reabilitat cu peste 11 milione de euro
0Lucrările privind reabilitarea Centrului sitoric al Craiovei vor fi demarate la începutul lunii octombrie. Investiţia se ridică la suma de 11 milioane de euro fără TVA, iar banii sunt de la Uniunea Europeană.
Contractul presupune reabilitarea infrastructurii rutiere, a reţelelor de canalizare şi termice, grupului sanitar din English Park , montarea de mobilier urban , console ornamentale, amplasarea a cinci statui din bronz reprezentând personaje din operele lui Caragiale, aceste statui nefiind prevăzute în contract. Firma care se va ocupa de reabilitarea Centrului istoric este firma Recon. „Acest contract se referă la partea de domeniu public. Faţadele clădirilor vor trebui reabilitate de proprietari. Toţi au fost de acord şi le-am explicat care sunt condiţiile, că nu se mai pot face locuinţe ci restaurante, magazine. A fost doar o singură persoană care a spus că nu poate suporta cheltuielile de reabilitare şi doreşte ca municipalitatea să facă investiţia şi apoi să plătească în timp suma investită”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, edilul oraşului.
Aproximativ 100 de persoane locuiesc în centrul istoric. „Este foarte bine că se vor face lucrări în centrul istoric al oraşului. Majoritatea clădirilor nu au mai fost reabilitate de ani buni. Am auzit că vor fi demarate lucrările la începutul lunii octombrie”, a spus un craiovean.
Investiţia se ridică la suma de 11 milioane de euro fără TVA, iar banii sunt de la Uniunea Europeană. „Să câştigi o astfel de licitaţie trebuie să ai o echipă tehnică foarte competentă. Nu a fost foarte uşor şi a durat foarte mulţi ani să adunăm oameni competenţi. Suntem o asociere de trei firme, o firmă pentru reabilitări canalizări dar şi TCIF Craiova”, a declarat Marian Petcu, director RECON SA Craiova.
Termenul prevăzut în contract pentru finalizarea investiţiei este de un an şi jumătate.