Autostrada fără bani de la stat va fi gata în cel mult şase ani. Valoarea investiţiei se ridică la 1 milliard de euro

Autostrada fără bani de la stat va fi gata în cel mult şase ani. Valoarea investiţiei se ridică la 1 milliard de euro

Lucrările la autostrada Craiova-Piteşti vor fi gata până în 2020

Autostrada Craiova-Piteşti va costa 1 miliarde de euro şi va fi printre primele construite fară bani de la stat, doar cu fonduri private.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucrările la autostrada Craiova-Piteşti vor fi gata până în 2020. Tronsonul de 115 kilometri va fi realizat din fonduri europene şi va costa un milliard de euro. Vor fi făcute patru benzi de circulaţie, câte două pentru fiecate sens de mers.

Legătura dintre Craiova şi Piteşti va fi mai rapida, mai exact în cel mult o ora ş jumatate, un TIR încărcat cu marfa ar putea ajunge la Piteşti, iar de aici va avea direct legătura spre Portul Constanţa.   Proiectul se va întinde pe o perioadă de doi ani. Craiova va fi legată prin autostradă până la Constanţa, până la cel mai mare port al României.   

Chinezii sunt interesaţi de realizarea tronsonului Craiova-Piteşti. „Potenţialul de investiţii al companiilor chineze este extrem de important, mai ales în contextul globalizării. România are proiecte în domenii cheie - energie, transport, IT, agricultură. Statul chinez a alocat o linie de credit de 10 miliarde de dolari pentru realizarea de proiecte în ţările Europei Centrale şi de Est, iar proiectele României sunt viabile şi pot obţine finanţarea necesară implementarii“ , a declarat în luna iune Ministrul Economiei, Constantin Niţă.

Concesionarul este obligat să obţină finanţarea pentru construcţia şoselei şi îşi va recupera banii din taxa de autostradă.
 

citeste totul despre: