VIDEO Pacienţii dintr-un mare spital din România, colegi de salon cu gândacii. „Ajungi să dormi cu prosopul peste gură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gândaci în salonul de spital Sursa cititor
Gândaci în salonul de spital Sursa cititor

Imaginile filmate de ruda unui pacient internat arată cum gândacii umblă peste tot prin salonul de spital: pe pereţi, pe uşi, pe masă, pe noptiere, pe obiectele personale ale bolnavilor.

Ruda unui pacient internat în spital a filmat în seara de luni, 11 septembrie, gândaci în salonul de spital.

Aparţinătorul a surprins cum insectele umblă pe pereţi, pe uşi, pe masa din camera de spital sau pe noptierele unde pacienţii îşi ţin alimentele şi alte obiecte necesare.

Gândacii au intrat şi în dulapuri, unde s-au cuibărit în număr mare. Pacienţii, suferinzi, vulnerabili, stau în paturi, neputincioşi în faţa invaziei de gândaci care circulă nestingheriţi. Uşa salonului, veche şi în stare deplorabilă, se vede şi ea în imagini. 

Autorul imaginilor precizează că imaginile sunt luate în secţia de Neurologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa - cea mai mare instituţie medicală din sud-estul ţării.

„Este incredibil cum în anul 2017, când alţii se gândesc cum să populeze planetele, România se luptă cu gândacii din saloanele de spital. Problema este veche, iată că nu şi rezolvată. 

În spital dacă te internezi, pleci fie mai bolnav, fie în sicriu dacă eşti mai sensibil. 

Nu generalizăm, dar să ajungi să dormi în spital cu prosop peste gură, cum povestesc oamenii, ca să nu le intre în gură gândacii, este revoltător! Am filmat şi am hotărât să fac totul public pentru că sper că asta îi va ajuta pe pacienţi - atât pe cei internaţi acum, cât şi pe cei care vor fi internaţi“, a declarat cel care a realizat aceste imagini transmise redacţiei „Adevărul“.

„Adevărul“ a pus la dispoziţia oficialilor SCJU Constanţa imaginile filmate. Este aşteptat un punct de vedere din partea instituţiei, pe care îl vom publica de îndată ce va fi transmis redacţiei. 

LATER EDIT Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a transmis opinia sa privind invazia de gândaci din secţia de Neurologie: 

„Vă aducem la cunoştinţă faptul că dezinsecţia este efectuată o dată pe lună în toate secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă <Sfântul Apostol Andrei> Constanţa şi, suplimentar, la două săptămâni, în secţiile care nu au fost renovate, printre care şi secţia Neurologie. 

Conducerea SCJU face tot posibilul pentru a remedia această situaţie şi a imbunătăţi condiţiile pacienţilor. Astfel, în ultima perioadă, în secţia Neurologie, au fost înlocuite noptierele vechi cu unele noi. Pentru că lemnul favorizează ascunderea insectelor, în perioada imediat următoare, va fi înlocuită şi tâmplăria din lemn cu tâmplărie PVC. Astfel, vor fi schimbate tocurile şi uşile tuturor saloanelor din această secţie.

În continuare, facem apel la pacienţi şi aparţinători să nu mai păstreze mâncarea în saloane pe timpul nopţii.

Conducerea SCJU“ 

Precizăm că saloanele de spital nu sunt dotate cu frigidere pentru păstrarea alimentelor pe care pacienţii le primesc de la aparţinători. Reprezentanţii SCJU au menţionat că doar secţiile renovate au frigidere în saloane. 

Pe aceeaşi temă: 

„Managerul gândacilor“ de la Spitalul din Constanţa a fost arestat pentru şpagă

FOTO Spitalul groazei de la Constanţa: mizerie, gândaci şi mobilier stricat

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite