VIDEO Ceremonie impresionantă în viaţa Constanţei. Doi academicieni reputaţi, distinşi cu titlul de „Cetăţean de onoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o ceremonie fără precedent, impresionantă, doi academicieni, fii ai Constanţei, au primit titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Constanţa“. Chimistul Petre Frangopol şi biologul Marian Gomoiu au primit distincţia la o şedinţă festivă a municipalităţii, ce s-a desfăşurat la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, ai căror elevi au fost cândva.

Iniţiativa aparţine ziarului Ziua de Constanţa, care a creat campania Dobrogea Academică pentru a conecta comunitatea locală la Academia Română, cel mai înalt for al intelectualităţii din România. Doi dintre academicienii constănţeni, chimistul Petre Frangopol şi biologul Marian Gomoiu, au fost astfel distinşi cu titlul onorific de „Cetăţean de onoare al municipiului Constanţa“, pe care Consiliul Local Constanţa l-a acordat, în unanimitate de voturi.

Festivitatea s-a ţinut într-un cadru aparte, de suflet pentru cei doi sărbătoriţi - Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Ambii au fost cândva elevi ai liceului care i-a pregătit pentru o carieră prodigioasă. Ambii au mulţumit şcolii care i-a format, de care îi leagă o profundă recunoştinţă şi amintiri frumoase. 

GALERIE FOTO DE LA CEREMONIA ACADEMICIENILOR

Sala „Gheorghe Coriolan“ a fost neîncăpătoare pentru cei veniţi să omagieze constănţenii care au primit cea mai valoroasă titulatură prin care le este recunoscută statura profesională – aceea de „academician“. 

Portretele celor doi academicieni, care tronau pe fundalul prezidiului, au fost realizate de artistul plastic Florin Stoiciu, profesor universitar doctor la Universitatea Ovidius din Constanţa. Invitaţii au fost întâmpinaţi de Fanfara Muzica Apelor de la RAJA.

„Sunt singurii academicieni dobrogeni contemporani, absolvenți ai Liceului Mircea cel Bătrân, cu merite de cetățeni de onoare ai Constanței. Dobrogea a oferit lumii personalități despre care știm nemeritat de puține lucruri, dar cărora noi, jurnaliștii, ca trăitori pe aceste meleaguri, avem datoria să le perpetuăm impresionanta contribuție. #DobrogeaAcademică s-a născut din aspirația și perseverența asumate de cotidianul ZIUA de Constanța de a nemuri valorile academice dobrogene, dar mai ales pentru a se bucura de prețuirea noastră atâta vreme cât avem onoarea de a le fi contemporani.

În acest sens, am propus comunității constănțene să decerneze titlul de „Cetăţeni de onoare ai municipiului Constanţa“celor doi mari academicieni dobrogeni contemporani –
 Petre Frangopol (86 ani, membru de onoare al Academiei Române) și Marian-Traian Gomoiu (83 ani, membru titular al Academiei Române), ambii absolvenți ai prestigiosului Liceu „Mircea cel Bătrân”, ambii considerați piloni ai învățământului și cercetării românești, două personalități greu de egalat în domeniile de cercetare în care s-au remarcat: chimie și biofizică, respectiv biologie și ecologie“, a fost motivaţia ziariştilor de la Ziua de Constanţa care au demarat această campanie onorantă, susţinută de comunitatea locală.

Academicianul Petre Frangopol (de la minutul 60 în înregistrare): „Am urmărit mereu cu viu interes viaţa culturală a Constanţei şi nu mi-au fost străine problemele sale, sperând că, în curând, va depăşi statutul de oraş portuar sau turistic şi să devină un focar de învăţământ ştiinţific. Pot spune astăzi că deşi sunt multe de făcut, drumul este deschis şi depinde de cei de astăzi şi mai ales de cei de mâine ca realizările lor să depăşească realizările noastre, făcându-i onoraţi de calitatea de cetăţeni ai celui mai vechi oraş din ţară încă activ, ai vechiului Tomis şi ai modernei Constanţa“.

Academicianul Marian Gomoiu (de la minutul 1.17 în înregistrare): „Mă bucur de recunoaşterea înfăptuită astăzi, vă asigur cât atâta timp cât sănătatea îmi va permite, voi fi alături de oameni, cu gândul şi cu cu fapta, alături de constănţenii mei. Şi le voi împărtăşi din acumulările mele, cunoştinţe perene, de-o viaţă, luminându-i dacă nu ca un far, măcar ca o carte“. 

Primarul Decebal Făgădău a mărturisit că este cea mai importantă şedinţă de Consiliu Local la care a participat. „Pentru mine este un moment istoric (…), o ceremonie cum nu credeam să mai trăiesc după acordarea titlului post-mortem istoricului Adrian Rădulescu“ (de asemenea o iniţiativă Ziua de Constanţa).

Vasile Nicoară, director Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, a declarat: „În actul de construcţie al liceului scrie, între altele: <S-a ridicat acest locaş de lumină pentru a fi un templu al ştiinţei>. Cât de bine se potriveşte, făcând arc peste timp, ca acest temple al ştiinţei să fie onorat, recunoscut public prin excelenţele lor, absolvenţi ai liceului Mircea. Distincţia aduce o aură liceului şi va constitui un model pentru generaţiile actuale. Vă mulţumim, domnule primar, pentru acordarea unei alte clădiri pentru gimnaziu, pentru susţinerea cursurilor acolo şi vă asigur că facem activitate de calitate şi că putem fi oricând o emblem a României privind cultura şi educaţia“.

Laudatio a fost citit de Mihai Gîrţu, prorector Universitatea Ovidius Constanţa, citeşte pentru academicianul Petre Frangopol, iar pentru academicianul Marian Gomoiu de fostul rector UOC Adrian Bavaru.

Doi tineri olimpici de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân au transmis mesaje celor doi academicieni. Pentru chimistul Petre Frangopol a rostit câteva cuvinte Ştefan Mihnea - absolvent clasa a XII-a, membru în lotul olimpic de chimie al României. Pentru biologul Marian Gomoiu a vorbit, extrem de emoţionat, Darius Mardaru, absolvent clasa a X-a, membru în lotul olimpic al României pentru Ştiinţele Pământului. Olimpicii au mulţumit academicienilor pentru modelul de educaţie şi dedicare, dar şi de patriotism local, transmis atâtor generaţii.  

ACADEMICIANUL PETRE FRANGOPOL 

Academicianul Petre Frangopol - Cetăţean de onoare al Constanţei Foto Sînziana Ionescu

Membru de onoare al Academiei Române, s-a născut pe 26 mai 1933, la Constanţa, pe strada Marc Aureliu. Personalitate complexă, a cărei activitate a avut un impact remarcabil în dezvoltarea chimiei, chimiei biofizice şi biofizicii din România ultimelor patru decenii, Petre Frangopol este descendent al unuia dintre primii cetățeni atestați ai Constanței moderne de astăzi - Ralli Frangopol (străbunic venit din Bulgaria, de la Mesemvria - Nesebăr de astăzi). Petre Frangopol a fost cel de-al treilea membru al acestei familii constănțene care a ales să lucreze în domeniul științelor chimice. Primul a fost unchiul Dumitru Frangopol (1884-1952), care a absolvit Politehnica din Munchen, unde a urmat și doctoratul, și care a înființat și condus Laboratorul de chimie al Portului Constanța. Al doilea membru chimist al familiei a fost inginerul Ion Frangopol, văr primar, care a lucrat în industria petrolieră din Ploiești.

1944 - 1951 – absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân" Constanţa

1951 - 1956 – licență Institutul Politehnic din Iaşi, Facultatea de Chimie Industrială

1957 – Cursuri post-universitare de Radiochimie şI Aplicaţii

ale Tehnologiilor Nucleare la Facultatea de Fizică a

Universităţii Bucureşti

1968 – doctoratul la Politehnica din Timişoara

1969 – 1972 Studii post doctorale: National Research Council of Canada, Division of Chemistry G. Washington University, Washington, D.C., Dozentenstipendium Humboldt

1958 – 1963 a lucrat în cadrul Laboratorului de Chimie Organică al Politehnicii din Bucureşti, condus de prof. C.D. Neniţescu

1957 – 1994 cercetător ştiinţific principal 1 şi şef de laborator în cadrul Institutului de Fizică Atomică (IFA), Bucureşti

1991 – 1998 profesor la Universităţile „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Fizică. Ca profesor, a organizat prima secţie de fizică medicală din ţară şi a 2-a de Biofizică (după Bucureşti) la Facultatea de fizică a Universităţii „Al. I Cuza” din Iaşi, plecând practic de la zero dotare şi spaţiu, folosind numai fonduri externe (cca 500.000 USD) obţinute exclusiv din contracte câştigate prin competiţii internaţionale finanţate de AIEA-Viena (1995-1997), de Uniunea Europeană, Bruxelles, Coper- nicus (1995-1998), Tempus (1994-1999) sau Fundaţia Soroş (1992-1993) etc.

1997 – 1998 profesor la Universitatea „V. Goldiş”, Arad

1999 – 2002 profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

2002 – 2004 profesor la Universitatea Politehnica Bucureşti

2002 – 2010 Consilier la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior – CNCSIS şi la Institutul de fizică şi inginerie nucleară „Horia Hulubei”

Este membru al Societăţilor de Chimie din România şi Germania, membru în colegiile editoriale ale revistelor internaţionale Scientometrics şi Jourmal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry. 

ACADEMICIANUL MARIAN GOMOIU

image

Membru titular al Academiei Române, Marian-Traian Gomoiu s-a născut pe 15 august 1936 la Bazargic, județul Caliacra.

Biolog şi geograf, Marian-Traian Gomoiu este unul dintre cei mai activi cercetători ai Mării Negre din ultimele cinci decenii, o reputată personalitate ştiinţifică cunoscută şi recunoscută de comunitatea internaţională prin consistenta sa operă. 

1950 - 1954

– Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa cu „Diplomă de Maturitate”. Este anul absolvirii a două promoții, deoarece s-a trecut la învățământul liceal cu 10 clase.

Au absolvit în același an seniori remarcabili precum istoricul Ion Bitoleanu, savantul Garabet Kumbetlian, istoricul Petre Covacef, profesorul Mircea Doicescu (șef de promoție, a predat chimia patru decenii la „Mircea”), scriitorul Eugen Lumezianu, Petre Comăniță (fost antrenor la FC Farul), dr. Viorel Tode, Adrian Bavaru (fost rector al Universității „Ovidius”), scriitorul Valeriu Cușnarenco

1954 – 1958 absolvent al Facultății de Ştiinţele Naturii și Geografie a Universității „Victor Babeș” Cluj

1965 – 1973 Doctor în biologie (Oceanologie)

1973 - curs post-doctoral, la Duke University Marine Laboratory, Beaufort, Nort Carolina USA

1959 – 1970 cercetător științific – Laboratorul de Oceanologie al Institutului de Biologie al Academiei Române

1970 – 1990 cercetător științific – șef de laborator la Institutul Român de Cercetări Marine

1990 – 1993 Primul Guvernator al Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării. Profesor de Ecologie – Universi- tatea „Ovidius” (cumul)

1990 – 2018 Conducător de doctorat în specialitatea „Ecologie şi protecţia mediului", în cadrul Institutu- lui de Biologie al Academiei Române, Bucureşti şi Universităţii „Ovidius" Constanţa.

1993 – 2015 Membru corespondent al Academiei Române

2015 – prezent Membru titular al Academiei Române

1994 – 2009 Director General Adjunct la Institutul Naţional de Cercetare si Dezvoltare pentru Geologie si Geoecologie Marină (GEOECOMAR); Profesor de Ecologie - Universitatea „Ovidius” Constanţa (cumul)

2009 – prezent Cercetător ştiinţific principal I – Consilier, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar

2001 – 2009 activează și ca expert evaluator pe domeniul său de specialitate – ecologie – în cadrul Consiliului Național al Cercetării Științifice în Învățământul Superior (CNCSIS). 

Pe aceeaşi temă: 

Academicianul Petre T. Frangopol, despre cum poate fi salvată România: „Şcoala de astăzi nu asigură pregătirea indivizilor la nivelul dotării lor biologice“

De ce e un eşec sistemul de educaţie românesc şi cum ar trebui să arate, de fapt, o zi de şcoală. „Am explicat clar?“, întrebarea de care se feresc profesorii

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite