Traian Băsescu, despre condamnarea fratelui său la închisoare: „În continuare trebuie să respecte legea. Nu are nevoie de îmbărbătarea mea“
0Traian Băsescu, fratele lui Mircea Băsescu, care a fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul lui Bercea Mondial, a declarat pentru Adevărul că acesta trebuie să respecte legea şi hotărârile instanţei.
„Este o decizie a unei instanţe. În continuare, fratele meu trebuie să respecte lege“, a zis fostul şef al statului.
El a spus că a vorbit în această dimineaţă cu fratele său, însă nu a avut nevoie de îmbărbătare. „Este major şi este vaccinat“, a completat Traian Băsescu.
Magistraţii Tribunalului Constanţa i-au condamnat, vineri, 8 ianuarie 2016, pe Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar pe Marian Căpăţână la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenţă. Decizia magistraţilor de la Tribunal nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Mircea Băsescu este acuzat că a primit suma de 250.000 de euro de la Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl acestuia (Sandu Anghel, zis Bercea Mondial), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Procurorii DNA au cerut ca Mircea Băsescu să primească o pedeapsă de şapte ani de închisoare.
Vă mai recomandăm: