Mare sărbătoare pentru dobrogeni. Este serbat Sf. Andrei, cel care a adus credinţa în aceste ţinuturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfântul Apostol Andrei
Sfântul Apostol Andrei

Pe 30 noiembrie poporul român îl cinsteşte pe Sf. Andrei, ocrotitorul României şi primul Apostol al Mântuitorului, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.

Astăzi, 30 noiembrie, mai este un motiv de sărbătoare. Se împlinesc 70 de ani de la Sfinţirea Peşterii Sfântului Apostol Andrei de către episcopul Chesarie Păunescu.
 

De la ora 9.00, la Mănăstirea Peştera Sf. Ap. Andrei din localitatea Ion Corvin, IPS Teodosie, împreună cu un sobor de episcopi, va oficia Sf. Liturghie. La invitaţia ierarhului tomitan au răspuns 12 ierarhi din cinci ţări.

Despre începuturile creştinismului pe aceste locuri ne-a povestit bibliotecarul Ionuţ Druche, la Arhiepiscopia Tomisului. 
 

În anul 1924, un călugăr român de la Sfântul Munte Athos a mărturisit  părintelui Gheorghe Preoţescu, ctitorul bisericii de la Adamclisi, despre faptul că undeva în dealurile Dobrogei, în zona satului Ion Corvin, pe atunci Cozgun, există peştera în care a trăit Sfântul Andrei. Cu aceeaşi ocazie, i-a dăruit şi o copie după icoana Maicii Domnului Prodomiţa, copie care se află şi astăzi în biserica din Adamclisi. Însă nu i-a fost dat lui să pună primul piciorul în locul sfânt.  
 

Abia în anul 1943 părintele Constantin Lembrău, ginerele lui Gheorghe Preoţescu, împreună cu un grup de credincioşi, din care făcea parte şi avocatul şi prietenul său Ion Dinu, redescoperă peştera, după ce au colindat mai mult timp pădurile din satul Ion Corvin dar şi din satul Crângu. Într-un final, căutările le-au fost răsplătite şi au descoperit peştera cea mare, „maraua cea mare“, aşa cum spun localnicii, adică locul în care s-a rugat şi a slujit Apostolul.
 

Au fost descoperite, de asemenea, cele nouă izvoare străvechi, de o vârstă cu vieţuirea vremelnică a Sfântului Andrei în acele locuri. Apa loc curată se adună într-un pârâiaş ce străbate regiunile secetoase ale Dobrogei. Cu această ocazie, în zonă a avut loc o mare serbare câmpenească.
 

Prima sfinţire a peşterii

image


 

Un an mai târziu, pe data de 30 iulie 1944 a avut loc prima sfinţire a peşterii. Între timp, s-a zidit intrarea. Slujba a fost oficiată de episcopul Chesarie Păunescu, împreună cu un sobor de preoţi, printre care se afla şi părintele Constantin Lembrău.  
 

De atunci, peştera a devenit loc de pelerinaj pentru creştini, care au venit să se roage aici. Pe vremea comuniştilor, faţada peşterii a fost distrusă.
 

Din bisericuţă nu mai rămăsese decât o peşteră şi abia se mai cunoştea urma turlei de altădată. În cartea „Primele mărturii creştine în interiorul Dobrogei“, se arată că localnicii se adunau şi se rugau în peştera mică din apropiere, separat de mentorul lor.
 

După anul 1990, Lucian Tomitanul a ridicat aici Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei. Faţada peşterii şi turla au fost reconstruite după modelele distruse în anul 1948. 
 

Mii de pelerini la peşteră
 

Mii de credincioşi din toate colţurile ţării, dar şi din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit dumnezeiescul apostol. În acest loc plin de har se săvârşesc zilnic cele şapte ceasuri, Sfânta Liturghie, se citesc rugăciuni pentru cei bolnavi şi, de asemenea, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.
 

Sute de acatiste, iconiţe, cruciuliţe şi alte obiecte religioase sunt depuse de credincioşi în scobiturile din pereţii peşterii, semne ale profundei credinţe şi ale legăturii dintre oameni şi Dumnezeu

Aici, în decursul anilor, s-au săvârşit numeroase minuni, vindecări miraculoase, iar puterea sfinţitoare a pesterii, calitatea curativă a apelor şi slujbele pline de har ale cuvioşilor părinţi au făcut din această zonă unul dintre cele mai venerate locuri creştine din ţara noastră.
 

La fiecare hram, la Peştera Sfântului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevărat Bethleem al românilor.
 

Numele Sfântului Apostol este purtat de aproape 700 de mii de români.

Cele patru cruci de la Dervent „crescute din pământ“. Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată acestui simbol creştină.

Vă mai recomandăm:

Cele patru cruci de la Dervent „crescute din pământ“. Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată acestui simbol creştin

FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei
 

Locurile unde curge Izvorul Tămăduirii. Praznicul miracolelor este serbat în Vinerea Luminată

Credincioşii, aşteptaţi la Izvorul Tămăduirii de la Dervent pentru praznicul mănăstirii!

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite