Controversele morţii scriitorului Mircea Ţuglea. „Propun să fie aduse sicrie pe plajă, să fie pregătite pentru inconştienţi“

Controversele morţii scriitorului Mircea Ţuglea. „Propun să fie aduse sicrie pe plajă, să fie pregătite pentru inconştienţi“

Mircea Ţuglea a murit sâmbătă

Moartea scriitorului Mircea Ţuglea, care s-a înecat sâmbătă, 19 august, a stârnit reacţii diverse în spaţiul public. Prietenii omului de cultură caută vinovaţi pentru tragedia care s-a petrecut sâmbătă, pe plaja din Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

În timp ce salvamarii de pe plaja Modern spun că victima s-a aventurat până la geamandură, deşi pe plajă fusese arborat steagul galben, semn că sunt curenţi puternici, şi la un moment dat a făcut semne disperate din mâini, cerând ajutorul, cei care l-au însoţit pe Mircea pe plajă au altă versiune. Astfel, un apropiat susţine că trupul lui Mircea, întors cu faţa în jos, ar fi fost zărit de nişte copii, care ar fi alertat imediat salvamarii.

Scriitorul Silviu Dancu, cel care a povestit noua variantă a descoperirii trupului lui Mircea Ţuglea, se afla împreună cu familia pe plaja Modern în ziua accidentului. Vizavi de faptul că victima s-a aventurat în larg el a declarat: „Nu este o inconştienţă. Era plină marea de oameni, iar steagul era galben, nu roşu. Dar avea probleme de sănătate“. Ulterior, a revenit asupra mesajului şi a spus că autorul şi-a asumat riscul de a înota „pentru că recent se simţea mai bine. Se pare că s-a înşelat. Pur şi simplu, având un tonus bun, a zis să fie cu familia la mare. Aşa, doar că inima lui a decis altfel. Dar nu a dat din mâini dincolo de geamandură. (...) Au existat oameni (salvamari inclusiv) care au sărit să scoată din apă un trup în derivă, remarcat de la ţărm de doi copii. Cam greu ca un trup plutind cu faţa-n jos  să dea din mâini, nu crezi? Şi chiar de s-a înecat fără să cedeze inima, s-o fi întâmplat pentru că tonusul l-a păcălit că poate înota în valuri“, încearcă Silviu Dancu să găsească o explicaţie.

„Curenţii erau puternici“

O constănţeancă, Dana Constantinescu, care se afla pe plajă, îl contrazice: „Eram pe plajă în acelaşi loc, la aceeaşi oră. Curenţii erau puternici, nu am putut înota şi nici sta în apă. Valurile loveau cu forţa şi formau vârtejuri. Marea a adus rapane din larg, ceea ce spune multe despre curenţi. Am văzut inclusiv meduze uriaşe pe care le vezi doar în larg“.

Gabriel Culea, şeful salvamarilor din Mamaia, a spus că salvatorii de pe plaja Modern îl cunoşteau pe Marius Ţuglea, întrucât acesta obişnuia să vină destul de des să înoate. „Am stat de vorbă cu ambii salvamari. Unul dintre ei l-a văzut când a dat din mâini, a fluierat la celălalt coleg care era în foişor şi a anunţat prin staţie pericolul în care se află bărbatul. Au intrat amândoi în apă, dar când au ajuns la el deja era cu faţa în jos“, povesteşte Gabriel Culea.

În scurt timp, ajutaţi şi de un turist, au scos victima din apă, iar echipajul de la prim-ajutor, care se afla deja pe plajă, a început manevrele de resuscitare. La un moment dat, inima lui a dat semne de viaţă, dar a fost doar pentru scurt timp.

Mircea Ţuglea s-a aventurat în larg, deşi se arborase steagul galben. Această culoare îi avertizează pe turişti că sunt în pericol dacă intră în apă şi doar cei foarte bine antrenaţi se pot aventura în valuri. Un alt pericol era configuraţia fundului mării. „În zonă încă nu s-a tasat nisipul cu care s-a făcut înnisiparea şi, din cauza curenţilor, fundul mării se modifică, în unele zone fiind adâncimi de până la 1,90 metri“, explică Culea.

„Un om care ştie să înoate bine intră în valuri. Vă spun din experienţă. Unul care nu ştie să înoate nu intră când e marea agitată, pentru că îi este frică. Îl tragi de mână şi el iese afară“, conchide salvamarul. 
 
„Să fie aduse sicrie pe plajă“
 
Dr. Marius Popa, şeful Serviciului de Medicină Legală, a spus că nu poate dezvălui cauza morţii întrucât cazul este în cercetare. „La modul general, vă pot spune că, într-o situaţie asemănătoare, este posibil ca unui om care are o suferinţă cardiacă sau de altă natură să i se facă rău şi să se înece şi să ai cauza decesului înecul“, a spus Marius Popa.

Reacţii la ultima tragedie au venit cu miile în spaţiul public. În timp ce unii aruncă vina pe salvamarii care nu au reuşit să îl scoată viu din apă pe Mircea Ţuglea, alţii cer măsuri dure. „Propun să fie aduse sicrie pe plajă, să fie pregătite pentru inconştienţi! Nu de alta, dar efortul salvamarilor înseamnă în acele împrejurări un mare risc pentru viaţa lor!“, a scris un cititor pe site-ul Adevărul. Mircea Ţuglea, care avea 43 de ani, a fost înmormântat luni, în Cimitirul Municipal din Constanţa.

Inconştienţa celor care intră în apă în timp ce marea este agitată a fost tema de discuţie abordată de Raed Arafat, prezent duminică la Constanţa. „Când îţi spune salvamarul să nu intri în apă şi tu intri în apă, ai o problemă. E ca şi când ţi se spune să îţi pui centura şi tu nu o pui, faci accident şi te miră că eşti făcut praf, pentru că, dacă purtai centura, poate ieşeai pe picioarele tale din accident“, a spus secretarul de stat.
 

 

citeste totul despre: