Constanţa: Giganţii s-au înfruntat pentru a prinde finala de astăzi
0Prima zi a concursului „StrongMan Mamaia 2009” i-a atras ca un magnet pe turişti, care s-au călcat în picioare să urmărească demonstraţia de forţă. Musculoşi din toată ţara se înfruntă pentru premiul cel mare de 10.000 de dolari.
Cei zece finalişti ai concursului care a avut loc aseară se vor înfrunta astăzi pentru titlul de campion, de la ora 16.00, în piaţeta Perla din Mamaia.
Concurenţii vor participa la patru probe, în cadrul cărora vor merge 25 de metri ţinând în braţe greutăţi de peste 140 de kilograme, vor rostogoli roţi de cauciuc uriaşe, de aproape o jumătăte de tonă, vor trage un camion de 7,5 tone şi vor ridica fiare care cântăresc între 360-600 de kilograme. Printre finaliştii de la „StrongMan Mamaia 2009“ sunt şi tânărul Paul Pârjol, care are 18 ani şi 135 de kilograme, şi tatăl acestuia, Mircea Pârjol, dar şi constănţenii Vladimir Mitea, Alexandru Arginteanu, şi Gabriel Jurca.
„Nu vreau să mă laud, dar lumea ştie că sunt printre cei mai buni culturişti din ţară. M-am pregătit special pentru acest eveniment de câteva luni, însă practic acest sport de la 13 ani”, a declarat pentru “Adevărul de Seară” Mircea Pârjol. Cel mai slab concurent a fost, la propriu tot un constănţean, Eugen Matiş (97 de kilograme), căruia i-au căzut de trei ori butoaiele din braţe şi care nu a reuşit să mişte camionul din loc.