Proxeneţii au fost arestaţi. Complicii învăţătoarei din Sinoe vor sta 29 zile după gratii
0Ei vor fi judecaţi pentru iniţiere şi constituire, precum şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, pornografie infantilă prin sisteme informatice, proxenetism şi răspândire de materiale obscene.
Magistraţii constănţeni au făcut primele arestări în reţeaua de trafic de persoane, care racolase inclusiv o minoră de 13 ani.
La propunerea procurorilor DIICOT, Tribunalul Constanţa a decis în seara de miercuri, 25 octombrie, arestarea preventivă pentru 29 zile împotriva lui Costel Albescu, Mustafa Niazi şi Gabriel Rădulescu. Ei vor fi judecaţi pentru iniţiere şi constituire, precum şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, pornografie infantilă prin sisteme informatice, proxenetism şi răspândire de materiale obscene.
Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
În dosar mai sunt cercetate 10 persoane, printre care şi Aurelia Grosu, învăţătoarea din Sinoe care a dus o elevă de 13 ani în mâinile traficanţilor. Acestea sunt anchetate în libertate, având obligativitatea de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 30 zile.
EXCLUSIV Profesoara proxenetă este obligată să nu părăsească localitatea. Ea racolase o elevă de 13 ani pentru prostituţie
Fetele din reţeaua de prostituţie erau racolate de la ţară. Minora de 13 ani a fost dusă la traficanţi chiar de profesoară
Proxeneta fetei de 13 ani era învăţătoare la Şcoala din Sinoe
Învăţătoarea proxenetă urma peste câteva zile să se califice pe post