A furat patru autoturisme într-o singură noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţul a fost reţinut de poliţişti. FOTO: Arhivă
Hoţul a fost reţinut de poliţişti. FOTO: Arhivă

Un tânăr de 29 de ani din localitatea Valu lui Traian este cercetat de poliţiştii Compartimentului Furturi de Auto, pentru sustragerea a cel puţin 4 autoturisme, într-o singură noapte.     

La 28.03.2012, ora 01.00, în urma unei sesizări, o patrulă mixtă formată din poliţişti ai Secţiei 5 şi jandarmi au prins în flagrant şi imobilizat, un tânăr de 29 ani, din Valu lui Traian, care la vederea oamenilor legii a încercat să abandoneze un autoturism, pe care îl sustrăsese cu puţin timp în urmă.
Poliţiştii au stabilit că suspectul a sustras şi abandonat ulterior, în noaptea de 27/28.03.2012, încă trei autoturisme din zona cartierului Faleză Sud, Poarta 6, nu înainte de a valorifica în cadrul unor centre de colectare a fierului vechi, o serie de componente şi bunuri provenite de la aceste autoturisme.
Suspectul a fost arestat iniţial pentru 20 de zile, ulterior Tribunalul Constanţa emiţând pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite