Ionel Miu - din voluntar, preşedinte al Crucii Roşii Constanţa
0Ionel Miu este de peste cinci ani voluntar al Crucii Roşii de cinci ani şi coordonează concursul Micii Sanitari destinat copiilor de grădiniţă. Vineri, el a fost ales preşedinte al filialei de Cruce Roşie Constanţa.
De ce a ales voluntariatul? „Mi-a plăcut mult cum am fost tratat. Este foarte important când oamenii au încredere în munca ta şi îţi arată asta prin resposabilităţi. De fapt, încrederea ar trebui să fie reciprocă“, spune Miu.
În primele sale zile de voluntariat a participat la fiecare acţiune la care a fost solicitat, de la acordarea primului ajutor pe plajă până la cărat corturile care trebuiau montate pentru înfiinţarea punctelor de prim-ajutor. Nici acum nu se dă în lături de la nici o muncă dacă i se cere. Acum însă este ocupat cu organizarea unei competiţii cu totul speciale: o întrecere între micuţii de grădiniţă.
Concursul Micii Sanitari, de care se ocupă Ionel Miu, se organizează în tot judeţul. „Anul trecut au participat 252 de copii din 12 grădiniţe din Constanţa şi Mangalia. Este minunat să îi vezi cum se întrec şi ce spirit au! Îmi plac foarte mult copiii“, a spus Miu.
„Nu trebuie să-ţi fie frică de o rană“
„Îi ajută foarte mult. Se familiarizează cu ideea de Cruce Roşie şi prim ajutor, învaţă să panseze o rană de mici, învaţă ideea de concurs, de competiţie, ideea de a pierde şi de a câştiga. Se implică şi părinţii, fac activităţi împreună. Află că nu trebuie să le fie frică de o rană mică şi toate acestea le deprind în joacă. Sunt foarte încântaţi să se îmbrace în doctori şi să joace roluri“, povesteşte Ionel Miu.