Medicina la graniţă cu vrăjitoria. Cum se vindecau oamenii în trecut cu grăsime de porc, sânge de capră şi bilă de taur

Vreme de jumătate de an, Muzeul Farmaciei din Cluj găzduieşte o expoziţie inedită despre năstruşnicele şi azi bizarele leacuri din secolele XVII-XVIII pe care le foloseau ardelenii. Medicamentele din acele vremuri aveau untură de porc, praf de gâze, sânge de capră, bilă de taur, oase de sepie, glande de castor şi ambră cenuşie din caşalot.

„Animale vindecătoare. Ingrediente de origine animală în vechile farmacii transilvănene“ este cea mai nouă expoziţie a Muzeului Farmaciei din Cluj-Napoca şi vine cu poveşti interesante. Ana Maria Gruia, custodele expoziţiei, le spune curioşilor care trec pragul muzeului despre cum ciudăţenii ca praful de gândaci, glandele de castor, oasele de sepie şi alte bizarerii treceau drept leacuri miraculoase ale holerei, epilepsiei şi al banalului leşin.

În vitrine sunt prezentate, cu explicaţii detaliate, ce medicamente foloseau farmaciştii din secolele XVI-XVII: scarabei de trandafir, untură de porc, bilă de taur, sânge de capră, ambră cenuşie de la caşalot, excremente de hyrax (un rozător mai mare decât şobolanul), coarne răzălite de cerb.

Expoziţia s-a deschis marţi, 3 ianuarie, şi îşi va închide porţile pe 30 iunie. Curioşii pot merge la muzeu luni, marţi, miercuri şi vineri - de la ora 10.00 la ora 16.00, iar joia - de la ora 12.00 la ora 18.00, dar şi în ultima sâmbătă din lună -  între orele 10.00 şi 16.00.

„Răul“ se scotea din om cu praf de gâze

Informaţii despre tămăduitoarele medicamente avem, zice Ana Maria, din inventarele farmaciilor de acum jumătatea de veac, reţetare, din enciclopedii pentru farmaciştii de atunci, dar şi din memoriile lăsate de unii dintre aceştia. Abia în secolul al XVIII-lea introduc austro-ungarii şcoala de medicină şi se ivesc zorii farmaciei aşa cum o ştim noi azi.

„Unele sunt logice până la un punct: pentru calciu se dădea oase de sepie, coarne de cerb: Lucruri pentru care nu trebuia omorât animalul“, spune Ana Maria.

Muzeul păstrează mai multe borcane de corn de cerb, inclusiv un corn răzălit de acum vreo 300 de ani. Au pus chiar un corn de cerb din zilele noastre ca să pară mai atrăgător colţul care vorbeşte despre acest leac.
Tot calciu conţine aşa-numiţii „ochi de rac“, dar nu au nimic de-a face cu ochii crustaceei, ci sunt nişte bobiţe albicioase care apar în zona burţii racului şi sunt provizii de calciu, pe care această creatură le-ar folosi când îşi schimbă exoscheletul. Farmaciştii de acum câteva secole prescriau „ochi de rac“ împotriva hiperacidităţii gastrice.

Ca să scoată toxinele din corp - „răul“ - farmaciştii dădeau prafuri din gândaci de frasin şi scarabei de trandafir. Se păstrează mărturii că insectele de frasin, maro sau verzui, erau aruncate în apă cu oţet, uscate şi pisate, iar în doze mici ducea la apariţia de băşici pe piele. Custodele expoziţiei ne mai spune că aceste gâze conţin cantaridă, care e o substanţă destul de iritantă şi care era folosită de familia De Medici ca otravă la asasinate.

Un tratament închipuit al holerei şi epilepsiei îl atribuiau farmaciştii fecalelor şi urinei – ambele fosilizate - de hyrax, un rozător mai mare decât şobolanul. Se prescria şi pentru isterie, ca şi glandele de castor din Rusia.
Bila de taur, păstrată în vase ceramice din Paris, se întrebuinţa contra hemoroizilor, bolilor de ochi şi de stomac. Ingredientul ce se afla la bază pentru aproape toate leacurile era grăsimea de porc, emolientă, intra uşor în piele.

Remedii exotice, aduse de departe

Cele mai căutate leacuri erau cele exotice. „Ştim că-s scumpe, ştim că farmaciştii de la noi le cumpărau din Viena. Majoritatea dintre ei“, spune Ana Maria Gruia. Mai târziu, îşi dau seama că pot face rost de acestea veni pe filieră turcească, şi mai lesne, ca bani.

Ambergris sau ambra cenuşie era unul dintre leacurile aduse de peste mări şi ţări ca să fie dat contra leşinului şi ameţelii. „E o substanţă uleioasă din tractul digestiv al caşalotului. Se făcea rost de de departe, cred că mirosea foarte rău“, explică Ana Maria.

Una dintre atracţiile muzeului e praful de mumie egipteană. „Erau la mare căutare, chit că nu se ştia dacă sunt autentice sau nu“, adaugă aceasta.

Oricine putea fi farmacist înainte de 1800

Deşi azi aceste remedii sunt doar poveşti bizare, dar şi în acele vremuri erau oameni care se îndoiau de eficienţa leacurilor.

Custodele expoziţiei ne spune că a găsit menţiuni potrivit cărora unii nobili transilvăneni se îndoiau puternic de ciudatele medicamente:

„Sunt tot felul de memorii păstrate şi scrisori. Au rezerve puternice“. Această reacţie se justifică din pricina spiritului Reformei, iar nobililor li se păreau ciudat ingredientul în sine mai ales când vine vorba de mumii şi se făceau tot felul de comparaţii biblice.

Ana Maria Gruia spune că unul din membrii familiei Bethlen zicea că mai bine mănâncă varză acră şi doarme de-amiază decât să ia ce zic doctorii „care nici ei nu prea ştiu“. În secolul al XVIII-lea, studiile pentru farmacişti devin obligatorii, se dădea un examen. Tot atunci apar primele regulamente ale farmaciilor, apar primele modalităţi de marketind, de promovare a farmaciilor – unii îşi pictează interioarele ca să fie mai atrăgătoare, au semne/firme la stradă. Totul ca să câştige încrederea clienţilor.

„Înainte putea fi oricine farmacist şi putea să vândă orice, oricând“, zice Ana Maria. Mărturiseşte că a surprins-o, în documentarea expoziţiei, diferenţele fine între medicament, otravă şi abortive (substanţe ce provoacă avortul).

O farmacie într-o geantă de medic

Un alt exponat de la începuturile farmaciei moderne este trusa familiei Kemeny. Aceasta are zeci de sertăraşe de lemn ce ascund borcănele cu ingrediente miraculoase ce se credea că aduceau vindecarea.

Cum medicii călătoreau între vizite şi nu aveau acces nici la farmacii, nici la farmacist, o trusă farmaceutică precum cea păstrată la Muzeul Farmaciei le era la îndemână. Iar în acea trusă aveau trei borcănaşe pentru bezoar – o soluţie din pietrele la stomac ale caprelor care s ecredea că e un antidot la otravă - pudră de bezoar, o altă pudră de bezoar amestecat cu rubine, corali alte chestii preţioase – un fel de tonic.

„Mi-ar plăcea să găsesc pe cineva care să analizeze ce conţine borcănelele, să văd: e ce zice?“, spune custodele uitându-se la zecile de sertăraşe.

Mai puteţi citi:

VIDEO Secretul Elixirului Dragostei, dezvăluit la Cluj

Bloggerii au găsit reţeta salvatoare pentru Muzeul Farmaciei

Destinaţie recomandată de Lonely Planet: Povestea Muzeului Farmaciei din Cluj