Otrava care vine la pachet cu muşchii. Legea nu prevede sancţiuni pentru cei care vând steriozi anabolizanţi pe net

Otrava
care vine la pachet cu muşchii. Legea nu prevede sancţiuni pentru
cei care vând steriozi anabolizanţi pe net

Numeroase persoane apelează la ajutorul steroizilor anabolizanţi, pentru a-şi mări masa musculară, deşi aceste substanţe sunt extrem de periculoase. Cei mai expuşi sunt tinerii care vor să arate la fel ca sportivii şi actorii celebri pe care îi admiră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legea prevede pedepse aspre pentru cei care produc, comercializează sau distribuie steroizi anabolizanţi. În acest sens există Legea Nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substante dopante cu grad mare de risc a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451, din 28 iunie 2011, dar şi şi HG 956/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii 104/2008.
 

Ce spune legea

 
Articolul 19(1) prevede că „Fabricarea, prepararea, procesarea si transformarea de steroizi anabolici sintetici, de testosteron si de derivati ai sai, de eritropoietina, de hormoni de crestere si de substante chimice care sporesc producerea naturala si eliberarea de testosteron sau de hormoni de crestere, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amenda de la 15.000 lei la 30.000 lei.”
 
În acelaşi timp, Articolul 13(2) stipulează că „Oferirea, vanzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea de steroizi anabolici sintetici, de testosteron si de derivati ai sai, de eritropoietina, de hormoni de crestere si de substante chimice care sporesc producerea naturala si eliberarea de testosteron sau de hormoni de crestere, fara drept, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei.”
 

Comerţul online a fost uitat

 
În schimb, situaţia comerţului online nu este reglementată, astfel că vânzătorii profită de această portiţă şi îşi desfăşoară nestingheriţi activitatea pe Internet. 
 
Potrivit art. 18 din legea mai sus menţionată, la nivel naţional, au atribuţii în constatarea şi sancţinarea contravenţiilor mai multe instituţii ale statului: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională Anti-Doping, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale Anti-Doping, cea care are atribuţii în constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în cadrul sălilor de culturism şi fitness, admit că există o serie de situaţii care nu au fost prevăzute în actele normative, dar precizează că legea va fi armonizată. 
 
„Prin colaborarea cu alte instituţii ale statului, în anul 2017, au fost identificate 42 de cazuri de trafic ilicit de substanţe dopante şi au fost confiscate următoarele cantităţi:
 
 
Menţionăm că în urma implementării prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea producerii traficului ilicit de substanţe dopante, de către instituţiile cu atribuţii în domeniu, au fost identificate o serie de situaţii care nu au fost prevăzute în actele normative, motiv pentru care Legea nr. 104/2008 se află în plin proces de armonizare”, se arată într-un răspuns primit de la ANAD, în urma unei solicitări trimise de „Adevărul”.
 

Pot să provoace afecţiuni grave şi chiar infarct

 
În prezent, anunţurile vânzătorilor de anabolizanţi sunt la un singur click distanţă de tinerii care, în necunoştinţă de cauză, vor să-şi procure cu orice preţ aceste substanţe. Riscurile la care se supun aceştia nu sunt unele neglijabile. Potrivit specialiştilor, în unele cazuri, consumul steroizilor anabolizanţi poate fi chiar fatal.
 
„Introducerea constantă în organism a steroizilor anabolizanti îi semnalizează acestuia un exces de testosteron, ceea ce va duce la suprimarea secreţiei endogene. Orice ţesut care îşi pierde funcţia, se va atrofia în timp. Cum testiculele sunt principalele organe ce secretă testosteron în organismul sanatos, rămânând făra „ocupatie” acestea vor incepe să-şi reducă din dimensiuni. De asemenea, poate apărea ginecomastia. Aceasta reprezintă dezvoltarea glandei mamare la bărbat şi apare din cauza inhibării secreţiei proprii de testosteron. Transformarea testosteronului în dihidrotestosteron stimulează producţia de sebum la nivel tegumentar, ceea ce poate provoca acneea. Calviţia  este un alt efect al acestei transformari. Aproximativ 70% din utilizatori descriu apariţia unei simptomatologii care sugerează un sindrom de întrerupere, atunci când încetează administrarea steroizilor. Cele mai frecvente manifestări sunt depresia, reducerea libidoului, scăderea fortei si dimensiunii muschilor. Hipertensiune arterială, creşterea colesterolului, toxicitatea hepatică, hipertrofia prostatică sau disfuncţia tiroidiană sunt doar câteva dintre efectele acestor steroizi”, a explicat doctorul Şerban Damian, nutriţionist sportiv. 
 
 

Instructorii încearcă să-i pună în gardă pe tineri

 
La rândul lor, instructorii din sălile de fitness spun că încearcă să le atenţia tinerilor asupra problemelor care pot să apară din cauza steroizilor. Paul Cobzan este unul dintre instructorii care se declară împotriva folosirii acestor substanţe.
 
„Am avut acum ceva timp un tânăr care m-a întrebat direct dacă nu ştiu de unde ar putea să-şi cumpere mai ieftin steroizi. I-am explicat cât de dăunători pot să fie şi i-am spus că e o idee proastă. Părea dezamăgit, dar nu m-a contrazis. După un timp nici n-a mai venit pe la sală, probabil că s-a reorientat fiindcă nici n-am vrut să aud de aşa ceva”, a spus Cobzan.
 

 
„Am luat vreme de doi ani steroizi, dar în primul an nu am avut probleme. Apoi au început tot felul de dureri abdominale şi totul a culminat cu durerile pe care le resimţeam la nivelul testiculelor. Totuşi, am pus aceste neplăceri pe seama altor probleme, asta până când mi s-a făcut rău într-o zi, chiar la antrenament. Aşa am ajuns la spital, iar în urma analizelor s-a văzut că toate problemele au apărut din cauza steroizilor anabolizanţi”, a povestit un tânăr care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului. 
citeste totul despre: