O bucată de OZN şi tăbliţele de la Tărtăria, atracţiile colecţiei de curiozităţi a Muzeului de Istorie a Transilvaniei
0
Clujenii pot vizita sâmbătă, între orele 20.00 şi 24.00, 15 muzee din tot judeţul. Una dintre noutăţile de anul acesta este colecţia de curiozităţi a Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca pregăteşte pentru Noaptea Muzeelor expoziţia temporară: „Wunderkammer - Cabinetul de curiozităţi“, intrarea fiind liberă, sâmbătă între orele 20 şi 24. Expoziţia încearcă să recreeze atmosfera cabinetelor de curiozităţi (germ. Wunderkammern). Aceste cabinete grupau obiecte considerate de către colecţionarii europeni drept curioase, exotice sau inedite. „Pornind de la interesul exprimat de-a lungul timpului de către publicul larg faţă de unele dintre piesele aflate în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, am ales să le prezentăm în cadrul expoziţiei şi al catalogului, pe unele pentru prima oară, alături de alte obiecte care refac atmosfera cabinetelor de curiozităţi”, arată organizatorii.
OZN-ul de la Muzeu
Expoziţie a fost gândită în jurul a cinci obiecte principale: un obiect metalic descoperit în zona Aiudului, despre care se spune că ar fi o bucată dintr-un obiect zburător neidentificat, tăbliţele de la Tărtăria, o aplică medievală cu simboluri alchimice descoperită la Vinţu de Jos, două obiecte romane de sticlă (gutti) şi două amulete egiptene (stâlpi Djed). “Piesele pot fi considerate drept curiozităţi din mai multe motive: context incert de descoperire, datare controversată, funcţie şi material de realizare incerte sau interpretarea controversată a reprezentărilor pe care le poartă. Scopul expoziţiei este de a prezenta obiectiv ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se cunoaşte despre aceste obiecte. Nu dorim să oferim soluţii definitive, ci să satisfacem curiozitatea publicului, provocându-l la dezbateri.
Toate materialele explicative sunt bilingve (română-engleză)”, explică organizatorii.
Pe lângă obiectele menţionate vor mai fi expuse şi alte obiecte originale din colecţiile muzeului.
Noaptea Muzeelor la Bastion
La Bastionul Croitorilor, programul va începe de la 20.30 cu o paradă care va traversa centrul oraşului şi se va termina la 4 dimineaţa. În program vor fi incluse evenimente precum teatru de păpuşi tradiţionale, şcoală de dans medieval, recital de sonete de William Shakespeare, spectacole de teatru şi ateliere de actorie.
Clujenii vor intra gratuit sâmbătă seara, între 20.00 şi 24.00, şi la următoarele muzee:
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca)
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei – sediul central (Cluj-Napoca)
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - Colecţia de Istorie a Farmaciei
Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai - Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie (Cluj-Napoca)
Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai - Muzeul de Mineralogie (Cluj-Napoca)
Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai – Muzeul Universităţii Babeş-Bolyai (Cluj-Napoca)
Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai - Muzeul Zoologic şi Vivariul (Cluj-Napoca)
Centrul Cultural Petre Ţuţea (Cluj-Napoca)
Muzeul Apei (Şoseaua Cluj- Floreşti, Uzina de Apă)
Muzeul de Istorie Turda
Muzeul “Octavian Goga” Ciucea
Muzeul Municipal Dej
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - Muzeul de Etno-Arhelogie „Petre Poruţiu” Iclod