Minţi iscusite vin la Cluj Innovation Days, cel mai important eveniment dedicat IT-ului din Europa Centrală şi de Est
0Peste 400 de programatori, manageri din IT, profesori universitari şi reprezentanţi ai mediului de afaceri vor veni, în zilele de 19 şi 20 martie, la Cluj Innovation Days, un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster. Forumul, ajuns la a treia ediţie, este cel mai important eveniment de inovare în IT din Europa Centrală şi de Est.
„După ce în 2014 am discutat despre instrumentele folosite pentru a aduce plus valoare în inovare şi IT, ediţia din acest an este dedicată procesului şi actorilor implicaţi în transferul tehnologic. Participanţii vor avea ocazia să dezvolte împreună strategii care încurajează inovaţia şi generează idei de succes, să se inspire din experienţa diversificată a vorbitorilor şi să relaţioneze cu lideri din domeniu, cercetători şi decidenţi europeni şi naţionali”, a declarat Alexandru Tulai (foto dreapta, credit foto: organizatori), preşedintele Cluj IT Cluster, organizatorul Cluj Innovation Days, într-un comunicat de presă.

La Cluj Innovation Days au fost invitaţi specialişti din Germania, Austria, Marea Britanie, Franţa, Italia, SUA, România, ambasadori, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai mediului academic românesc şi european, dar şi ai administraţiei naţionale şi locale.
Inovarea, cuvântul de ordine
Evenimentul va cuprinde dezbateri, sesiuni tematice şi de networking. Va avea acţiuni dedicate cercetătorilor, prezentărilor de produse şi servicii, dar şi trei activităţi cu teme ca “Mastering Innovation”, “Tech Track: Mastering Technology” şi “Business Track: Mastering Innovation”.
„În perioada 14-20 martie, Clujul devine centrul regional al inovării. Vom avea o întreagă săptămână dedicată domeniului IT şi potenţialului inovator al acestei părţi din Europa: începem cu Cluj City Apps Hackathon, continuăm cu târgul JobShop dedicat domeniului IT, lansarea Patronatului Tinerilor Întreprinzători, conferinţa Pioneers Unplugged pentru start-up-uri şi Cluj Innovation Days, evenimentul major care coagulează comunitatea IT”, explică Andrei Kelemen (foto dreapta, credit foto: organizatori), directorul executiv al Cluj IT Cluster, într-un comunicat.

Organizatorii estimează că peste o mie de persoane vor fi implicate în acţiunile dedicate săptămânii inovării în IT de la Cluj-Napoca.
Ce e Cluj Innovation Days
Cluj Innovation Days este un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster din 2013 cu scopul de a consolida comunitatea IT şi de a facilita interacţiunii cu parteneri de afaceri şi sectorul public. La ediţia din 2014, Cluj IT Cluster a reuşit să implice cu succes toţi factorii de decizie la nivel local, naţional şi al Uniunii Europene în susţinerea proiectului de dezvoltare urbană integrată Cluj Innovation City, cel mai important proiect de inovare pentru următorii 15 ani în Europa Centrală şi de Est. „Oraşul inovării” este un proiect estimat la peste 500 de milioane de euro, derulat în parteneriat public-privat şi care va putea crea peste 25.000 de locuri de muncă în următorii 15-20 de ani, informează organizatorii.
Evenimentul este susţinut parţial prin proiectul „Dezvoltarea inovativă prin Informatizare a Ecosistemului urban Cluj-Napoca”, proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa 1 POSCCE, operaţiunea O1.3.3 - Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanţurile de furnizori sau clustere.
Despre Cluj IT Cluster
Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012. Are peste 40 de membri: companii de IT, universităţi şi institute de cercetare, instituţii publice şi organizaţii catalizator. Iniţiativă de business. Clusterul urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului IT şi a vizibilităţii industriei IT româneşti, poziţionarea Clujului ca un hub regional inovator.
Mai puteţi citi:
Microsoft importă "creiere" din Cluj
FOTO Lumea lui Knotch. Povestea unei românce din Silicon Valley care a creat o nouă reţea socială