În perioada 25-27 mai, zgomotul maşinilor şi al agitaţiei cotidiene va fi minimalizat de muzica Festivalului Internaţional de Muzică Electronică Delahoya. În acest an, festivalul va avea loc în parcarea Polus Center din Cluj-Napoca. Structura Festivalului Delahoya cuprinde două nopţi de spectacol cu DJ's, formaţii, dansatori, proiecţii video, workshop-uri demonstrative şi after-hours.

„Invitaţii de la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Delahoya sunt cu totul speciali. Printre cei care vor încânta publicul se numără Shlomi Aber, Deekline, Asem Shama, Şuie Paparude, Matthew Hoag, Julian & Hamvai PG, Vicky Montefusco, Horace Dan D., ALCA, Filipash, a declarat Horaţiu Dumitraş", organizatorul festivalului.

Primăria nu a alocat niciun ban, Consiliul Judeţean a dat 7000 de lei

Organizatorii festivalului se plâng de lipsa de implicare a autorităţilor locale şi judeţene în organizarea festivalului. Aceştia spun că nu sunt sprijiniţi suficient din punct de vedere financiar, cu toate că în orice strategie de promovare a oraşului Cluj-Napoca, Festivalul Delahoya este cap de afiş. „Consiliul Judeţean ne-a oferit 7000 de lei. Nu e o sumă mare, sperăm ca pe viitor să primim  mai mulţi bani. Consiliul Local nu ne-a sprijinit, iar Primăria ne-a sprijinit nu financiar, ci pe partea de autorizţii. Când e vorba de lăudat, suntem primii, când e vorba de primit bani, suntem ultimii", a mai adăugat Horaţiu Dumitraş.

Workshop-uri de fotografie, design, hair-styling şi dj-ing

Festivalul Delahoya va oferi publicului larg trei zile de workshop demonstrativ. Profesionişti din domeniul dj-ing, producing, fotografie, fashion şi hair-styling vor avea ocazia de a face demonstraţii live.

„Workshop-ul demonstrativ de hair-styling arată şi explică în faţa auditoriului care sunt coafurile şi frizurile specifice acestei mişcări muzicale. Pe scenă vor fi instalate scaune speciale pentru coafor, pe care hair-stiliştii vor crea mai multe tipuri de frizuri. Prin intermediul workshop-ului demonstrativ de dj-ing, fanii vor avea posibilitatea de a vedea gratuit la lucru un DJ, de a asculta explicaţiile privind tehnica, aparatura şi modalitatile de mixare a muzicii", a explicat Dumitraş.

Preţul biletelor este de 25 de lei până la miezul nopţii şi 35 de lei după ora 24.00, atât vineri 25 mai, cât şi sâmbătă, 26 mai. Participara la workshop-uri este gratuită. Studenţii posesori de Studcard au posibilitatea de a cumpăra un bilet la preţul de 20 de lei până la ora 01.00. De asemenea, primii 300 de plătitori după ora 24.00, în ambele seri, vor primi gratuit cd-ul cu compilaţia festivalului.

„Love Parade"-ul de Cluj, la cea de-a 16-a ediţie


Numele Delahoya a fost dat de pădurea şi dealul Hoia care au găzduit primii nouă ani de desfăşurarea a festivalului. Primul eveniment de acest gen a fost organizat în 23 august 1997 sub titulatura de „Rave Family Open Air". Modelul evenimentului a fost manifestarea Love Parade din Berlin.