Cluj: Un nou etaj la grădiniţă, prilej de bucurie a copiilor (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Un nou etaj la grădiniţă, prilej de bucurie a copiilor (GALERIE FOTO)
Cluj: Un nou etaj la grădiniţă, prilej de bucurie a copiilor (GALERIE FOTO)

Primăria a inaugurat astăzi penultima investiţie din şirul noilor spaţii pentru grădiniţe, care au crescut numărul spaţiilor în grădiniţe cu peste 500. GALERIE FOTO

Noul etaj pentru grădiniţa „Degeţică”, din clădirea Colegiului Tehnic de Transporturi de pe strada Venus, a fost inaugurat astăzi. Cei care au tăiat panglica grădiniţei pe care o folosesc deja de mai bine de două săptămâni au fost chiar câţiva copii, unul dintre ei chiar i-a mulţumit primarului pentru că „e de treabă”.

Investiţia de circa 400.000 de lei, realizată de firma Ando Construct, a fost făcută într-un timp record. Lucrările au început la 1 august şi au durat mai puţin de două luni, timp în care faţa clădirii s-a schimbat, proiectul incluzând o casă a scării construită de la zero. „A fost dezastru aici. Dar ne-am mişcat bine”, spune Ioan Pintican, şeful de lucrări.

Etaj "cu de toate"

În spaţiile unde au fost amenajate mai multe săli pentru copii, o sală de sport, una de festivităţi şi un centru de resurse care va fi amenajat cu fonduri de la Banca Mondială, vor învăţa 120 de copii. Aici a funcţionat până în urmă cu câteva luni o şcoală de şoferi care plătea chirie Colegiului Tehnic de Transporturi.

În alte două cămine ale Colegiului, alte două firme închiriază camere pentru elevi şi studenţi, condiţiile lăsând mult de dorit. Nici aceste închirieri şi subînchirieri nu sunt pe placul primarului. „De aceea suntem aici, că suntem cu ochii pe ei”, a spus primarul Sorin Apostu.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga

image
image
image
image



Adevarul Cluj | Create Your Badge

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite