Dascălii cer introducerea Istoriei ca materie obligatorie la Bacalaureat pentru toate profilele. Cum a ajuns această materie „Cenuşăreasa” şcolii româneşti
0
Mai mulţi profesori de istorie din ţară au semnat un memorandum pe care îl vor trimite autorităţilor cu putere de decizie prin care solicită ca Istoria să fie predată 2-3 ore la fiecare clasă, dar şi să devină disciplină obligatorie la BAC la toate profilele. Despre ce mai cer dascălii şi de ce cred aceştia că e nevoie de mai multe ore de Istorie, ”Adevărul” a discutat cu unul dintre semnatarii actului, turcologul Călin Felezeu.
Dascălii din mai multe judeţe, din sistemul preuniversitar şi universitar, au semnat un act prin care transmit un apel cât se poate de clar: România este singura ţară din UE unde se predă o singură oră de istorie în clasele care nu sunt la profil umanist.
În demersul lor, aceştia subliniază că, în criza care a marcat sistemul educaţional românesc, Istoria a fost marginalizată în ultimii 25 de ani. Ei subliniază că disciplina pe care o predau la clasă este ”responsabilă de formarea unei culturi generale consistente, despre lume şi viaţă, fapt evident ignorat de factorii decidenţi din politicile educaţionale din România, în ciuda apelurilor insistente adresate de către Academia Română, facultăţile de istorie ale Universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, asociaţiile profesionale ale cadrelor didactice de specialitate, sindicate, organizaţii nonguvernamentale”.
Memorandumul va fi trimis preşedintelui României, Klaus Iohannis, premierului Victor Viorel Ponta, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Ce solicită profesorii:
- includerea în planurile de învăţământ la toate clasele, din a V-a până la a XII-a, indiferent de profil şi filieră, a 2-3 ore de istorie; - istoria să devină probă obligatorie la BAC la toate profilele şi filierele de la nivel liceal; - refacerea curriculei de istorie în care programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a să respecte principiul cronologiei istorice. Acestea ar trebui să includă şi referiri la valori şi simboluri perene româneşti, la rolul Bisericii în istoria naţională, la principalele etape ale culturii româneşti; - întocmirea de manuale de istorie cu respectarea principiilor didactice, metodice şi ştiinţifice moderne, în care calitatea şi nu preţul să fie factorul determinant; - respectarea şi aplicarea prevederilor principalelor documente europene cu privire la locul şi rolul istoriei în şcoală, la care România a subscris şi s-a angajat să le respecte, şi anume: Recomandarea 1283/1996 privind istoria şi învãţarea istoriei în Europa, adoptatã de Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei şi respectiv, Recomandarea 15/2001 privind predarea istoriei în Europa secolului XXI, adoptatã de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei; - realizarea în comun de cãtre România şi Republica Moldova a curriculei şi manualelor de istorie.
Textul Memorandumului de la Neamţ, integral, mai jos:
”MEMORANDUM-UL DE LA NEAMŢ
sau
APEL DESCHIS PENTRU REDAREA LOCULUI CUVENIT ISTORIEI ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE DIN ROMÂNIA
În mileniul al treilea, omenirea şi noi, locuitorii continentului european, suntem martorii unor importante transformări care ne marchează inexorabil viaţa, inclusiv pe cea a tinerei generaţii. În epoca globalizării şi a apartenenţei la marea familie a Uniunii Europene, s-ar putea crede, în mod simplist, că omul rătăcit în Univers, ar putea trăi oriunde, fără a fi influenţat de meleagurile natale. Acest aspect ar echivala cu pierderea identităţii proprii şi naţionale. Nu este nimic exagerat în acest avertisment, deoarece fiecare om este produsul civilizaţiei în care a apărut, el poartă „sigiliul” locului în care s-a născut. Conştient sau nu de această determinare, omul simte şi acţionează în funcţie de aceasta.
Începând cu anul 2000, cu precădere în România, ieşită deloc uşor din perioada comunistă, se manifestă o criză profundă de identitate naţională care se repercutează asupra sistemului de valori la care tinerii se raportează. Această criză are drept consecinţă negativă lipsa de implicare a tinerilor în viaţa societăţii, absenţa responsabilizării sociale şi pericolul deznaţionalizării cauzat de defăimarea statului român. Sistemul educaţional românesc este afectat de o criză sistemică, marcată, între altele, şi de marginalizarea permanentă a istoriei ca disciplină de studiu în şcoală, ce a devenit o permanenţă a ultimului sfert de veac. Aceasta se manifestă prin:
1. Reducerea drastică a numărului de ore de istorie la clasă, fapt care împiedică formarea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale la elevi. România, membru al Uniunii Europene din anul 2007, este singurul stat membru, conform statisticilor publicate de către Consiliul Europei, reţeaua EURYDICE, Asociaţia Europeană a Profesorilor de Istorie – EUROCLIO, în care elevii învaţă în medie o oră de istorie pe săptămână, în timp ce în celelalte state membre UE în planurile – cadru sunt prevăzute între 2-4 ore la istorie.
2. Lipsa finanţării necesare a unei logistici adecvate lecţiilor cu caracter aplicativ şi standardelor de calitate (de exemplu: absenţa cabinetelor de istorie, materiale didactice perimate sau insuficiente, dotarea cu mijloace moderne inexistentă ş.a.).
3. Absenţa motivaţiei persoanelor implicate în procesul educaţional pentru asigurarea tranziţiei de la orele teoretice de istorie la activităţi cu caracter practic şi formativ. Astfel, subfinanţarea sistemului şi numărul redus de ore nu susţin vizitele de studiu, cercetarea istoriei locale, vizitele la muzee şi obiective istorice, crearea de materiale didactice inovative, auxiliare, sprijinirea iniţiativelor de învăţare activă prin teatru istoric, activităţi specifice cercurilor/cluburilor de istorie).
4. Dificultatea elevilor de a obţine performanţe şcolare, ca urmare a lipsei de motivaţie mai sus menţionate.
5. Formarea tinerei generaţii în umbra acestor carenţe educaţionale a provocat consecinţe devastatoare asupra sentimentului patriotic al apartenenţei la naţiunea română şi a distorsionat conştiinţa naţională.
6. Formarea profesională a dascălilor a avut de suferit ca urmare a ofertei de şcolarizare excesive, la nivel universitar, fără criterii evidente de selecţie.
7. În condiţiile scăderii permanente şi drastice, în ultimii 15 ani, a nivelului calităţii în educaţie, disciplina istoria în şcoală este responsabilă de formarea unei culturi generale consistente, despre lume şi viaţă, fapt evident ignorat de factorii decidenţi din politicile educaţionale din România, în ciuda apelurilor insistente adresate de către Academia Română, facultăţile de istorie ale Universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca, asociaţiile profesionale ale cadrelor didactice de specialitate, sindicate, organizaţii nonguvernamentale etc.
Ca atare, se impune cu acuitate ca procesul educaţional din România să creeze premisele educaţiei pentru conştiinţa apartenenţei la un popor cu o istorie remarcabilă, pentru stima de sine şi pentru respectul faţă de valorile perene româneşti care au creat condiţiile rezistenţei în faţa oricăror vicisitudini istorice.
Noi, participanţii la Conferinţa Internaţională „Istoria românilor şi criza identităţii naţionale. Memorandum-ul de la Neamţ”, 10-12 septembrie 2015, provenind din mediul academic, universitar, preuniversitar, nonguvernamental, guvernamental, din cadrul asociaţiilor profesionale ale profesorilor de istorie din România şi Republica Moldova, am efectuat o analiză detaliată a educaţiei pe problemele ce determină formarea conştiinţei naţionale şi solicităm deschis Preşedintelui României, Primului Ministru al României, Camerelor Parlamentului României, următoarele:
1.Redarea rolului şi locului cuvenit istoriei ca disciplină de studiu în şcoală, având în vedere menirea formativă a acestei discipline de studiu în planul dezvoltării personalităţii elevilor;
2.Prevederea în planurile de învăţământ la toate clasele, începând de la a V-a şi până la a XII-a, indiferent de profil şi filieră, a 2-3 ore de istorie;
3.Introducerea istoriei ca probă obligatorie la examenul de bacalaureat la toate profilele şi filierele de la nivel liceal;
4.Refacerea curriculei de istorie în care programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a să respecte principiul cronologiei istorice. Acestea ar trebui să includă şi referiri la valori şi simboluri perene româneşti, la rolul Bisericii în istoria naţională, la principalele etape ale culturii româneşti;
5.Realizarea manualelor de istorie cu respectarea principiilor didactice, metodice şi ştiinţifice moderne, în care calitatea şi nu preţul să fie factorul determinant;
6.Respectarea şi aplicarea prevederilor principalelor documente europene cu privire la locul şi rolul istoriei în şcoală, la care România a subscris şi s-a angajat să le respecte, şi anume: Recomandarea 1283 / 1996 privind istoria şi învãţarea istoriei în Europa, adoptatã de Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei şi respectiv, Recomandarea 15/2001 privind predarea istoriei în Europa secolului XXI, adoptatã de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei;
7. Realizarea în comun de cãtre România şi Republica Moldova a curriculei şi manualelor de istorie.
Semnează: profesorii de istorie din învăţământul preuniversitar din judeţul Neamţ, membrii Asociaţiei Profesorilor de Istorie Neamţ – APIN; profesori universitari, decani ai facultăţilor de istorie din România şi din Republica Moldova; Inspectori şcolari disciplina istorie, din România; membri ai Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România – APIR şi membrii Asociaţiei Profesorilor de Istorie din Moldova – APIM”.
INTERVIU. Călin Felezeu: ”Istoria responsabilizează social, solidarizează şi formează stima de sine şi respectul faţă de valorile unei naţiuni”
Unul dintre semnatarii acestui documente este decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul UBB, istoricul şi turcologul Călin Felezeu. De ce e nevoie de mai multe ore de istorie? Cum ar trebui predată istoria ca elevilor să nu le mai fie lehamite că au de ”tocit”, cu nemiluita, ani şi evenimente?
La aceste întrebări, dar şi la altele, ne-a răspuns, într-un interviu, profesorul Călin Felezeu.
De ce aţi semnat acest memorandum?
Am considerat că este o datorie de onoare acest gest, în condiţiile în care sistemul educaţional românesc este afectat de o criză sistemică marcată, între altele şi de marginalizarea permanentă a istoriei ca disciplină de învăţământ. Reducerea drastică a numărului de ore de istorie la clasă, fapt care împiedică formarea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale la clasă. De altfel, România ca membră UE şi semnatară a protocoalelor pe educaţie, este singura ţară europeană cu o oră de istorie pe săptămână. De ce? Lipsa finanţării necesare şi a unei logistici adecvate lecţiilor cu caracter educativ. Absenţa motivaţiei personale atât a elevilor cât şi a profesorilor.
Pe lângă multe alte motive aş mai adăuga faptul că în ultimii 15 ani a scăzut drastic calitatea în educaţie, iar istoria a fost total ignorată de factorii decizionali.
Care e scopul acestui memorandum?
Scopul fundamental constă în redarea rolului şi locului cuvenit istoriei ca disciplină de studiu în şcoală având în vedere menirea formativă a acesteia. Alte obiective urmărite prin memorandum sunt: refacerea curriculei de istorie în care programele pentru clasele a IV-a – a XII-a să respecte principiul cronologiei istorice, realizarea manualelor de istorie cu respectarea principiilor didactice şi ştiinţifice moderne, respectarea tuturor recomandărilor la care România a fost semnatară din 1996 încoace şi, nu în ultimul rând, realizarea în comun de către România şi Republica Moldova a curriculei şi manualelor de istorie.
Acest memorandum urmează să fie înaintat tuturor factorilor decidenţi din România de la Presidenţie, la Guvern şi Parlament. Sper să fie baza de plecare pentru o iniţiativă legislativă.
Sunteţi dascăl de istorie. Aţi predat şi în sistemul preuniversitar mult timp. Cum vedeţi dumneavoastră această disciplină?
În primul rând, istoria este memorie. Este memoria unui trecut fără de care nu putem înţelege prezentul şi întrevedea viitorul. Este, cum spunea un istoric romantic, “cartea cea dintâi a unei naţii”. Alături de limbă şi credinţă, istoria este fundamentul pe care se sprijină o naţiune. Aş putea spune că este aidoma soarelui pentru că ne luminează şi ne dă căldură.
De ce credeţi că este ea definitorie pentru un popor?
Fiecare popor este produsul civilizaţiei în care a apărut, poartă sigiliul locului în care s-a format. La modul concret, pe istorie se bazează identitatea naţională şi tot acel sistem de valori la care se raportează fiecare popor.
Istoria responsabilizează social, solidarizează şi formează stima de sine şi respectul faţă de valorile perene ale unei naţiuni.
Cum ar trebui profesorii să o predea în aşa fel încât elevii să nu meargă cu lehamite la ore şi să spună/creadă despre istorie că e o înşiruire de date care trebuie tocite?
Vedeţi dumneavoastră, în general, aceasta este percepţia standard despre istorie, percepţia profană. Nimic mai fals. Rolul istoriei nu constă într-o înşiruire, fără noimă de date.
Parafrazând pe un istoric contemporan, istoria este cea mai frumoasă poveste. Tinerii au nevoie de poveşti, de exemple pozitive care, în timp, să le fie modele în viaţă. Aici intervine măiestria profesorului în a-i atrage pe elevi spre istorie, ca poveste şi, nu în ultimul rând, ca experienţa unui trecut cu care să se poată mândri.
Profesorii au la îndemână o sumedenie de materiale didactice moderne cu care să ilustreze explicaţia fenomenelor istorice. Pot face dezbateri pe marginea unor evenimente care au schimbat cursul evoluţiei societăţii umane. Mă gândesc aici la o lecţie aplicată, făcută împreună cu profesorii de istorie la un seminar organizat sub egida Educaţia 2000+ şi referitoare la un răsunător proces între doi titani ai Revoluţiei Industriale: Brunell şi Stefensson. Să nu uităm nici jocurile de rol prin care elevii sunt învăţaţi să participe efectiv la înţelegerea fenomenelor istorice şi să se transpună cu personaje reale într-o epocă sau alta. Desigur exemplele pot continua şi sunt destule.
Nu trebuie uitată nici pregătirea în sine a profesorilor pe cele două paliere: pregătirea iniţială (licenţă plus master) la nivel universitar şi pregătirea continuă. Ambele au avut de suferit, dar cred că printr-o colaborare mai strânsă între mediul universitar şi preuniversitar, lucrurile se pot îndrepta. În această direcţie militez pentru două lucruri pe care le consider fundamentale: o didactică a istoriei unitară, elaborate ce cele 3 mari universităţi din România: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi; al doilea lucru important, un manual de istorie pentru profesori, preferabil odată la 3-5 ani.
Câte ore de istorie se fac acum în sistemul preuniversitar şi de câte credeţi că ar fi nevoie?
În afară de clasele cu profil umanist, se face doar o singură oră pe săptămână. Este scandalos de puţin, ofensator pentru un popor cu o istorie bogată. În condiţiile actuale şi având în vedere menirea formativă a istoriei ca disciplină de studiu este necesar ca în planurile de învăţământ la toate clasele, indiferent de profil şi filieră, a 2-3 ore de istorie pe săptămână. De asemenea, istoria probă obligatorie la examenul de bacalaureat.
Câte ore de istorie se fac în statele europene?
În toată Europa, Istoria este foarte importantă şi este tratată ca atare. În acest sens, exemplele sunt mai mult decât concludente. În Franţa, numărul de ore este de 4-5; în Marea Britanie până la clasa a X-a 3-4; în Germania 3-4, Finlanda 2-3; Ungaria 2-3; Bulgaria 2-3; Austria 2-3. Prin urmare peste tot cel puţin 2 ore pe săptămână. Cred că a sosit momentul ca şi România să se ralieze acestor realităţi.
Mai puteţi citi:
Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.
Moştenirea habsburgică a Ardealului. De ce e Transilvania altfel: „Aici este o Europă în miniatură“
Protestele de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, de la Cluj, din inima Ardealului, au arătat, încă o dată, că lucrurile se fac altfel în Transilvania. Aceste mentalităţi se datorează şi faptului că regiunea a fost mult timp parte a Regatului Ungar, Imperiului Austriac şi a Imperiului Austro-Ungar. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, specialist în Istorie Medievală, explică în ce constă această moştenire de peste veacuri lăsată ardelenilor.
Se încarcă comentariile...
