Cine este omul care a declanşat uriaşul scandal de corupţie al medicului Lucan. „Colaborarea dintre noi s-a întrerupt când am aflat că face trafic de organe”

Cine este omul care a declanşat uriaşul scandal de corupţie al medicului Lucan. „Colaborarea dintre noi s-a întrerupt când am aflat că
face trafic de organe”

Emanuel Ungureanu conduce de 10 ani o asociaţie dedicată sprijinirii copiilor dependenţi de dializă. FOTO: Arhivă personală

Dosarul lui Mihai Lucan, medicul acuzat de delapidarea Institutului Urologic şi de Transplant Renal Cluj, a pornit de la plângerile lui Emanuel Ungureanu, fost angajat al Institutului, care avea printre atribuţii convingerea familiilor persoanelor aflate în moarte cerebrală să doneze organele pentru transplant.

„Colaborarea mea cu Lucan s-a întrerupt când am aflat că Lucan face trafic de organe”, povesteşte pentru „Adevărul” Emanuel Ungureanu, omul de la care a pornit unul dintre cele mai răsunătoare dosare de corupţie medicală din România. 
Medicul Mihai Lucan, fiul său şi fostul manager al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, alături de alţi patru medici, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat pentru delapidarea Institutului. Spitalul de stat a fost „căpuşat”, conform procurorilor, de cel puţin 1 milion de euro, bani care ar fi ajuns la clinica privată a familiei Lucan.
 

Mărturisirea unui colaborator de-al lui Lucan

 
Dosarul DIICOT a pornit de la sesizările lui Emanuel Ungureanu, un fost colaborator al lui Lucan, care a fost angajat circa un an la Institut ca asistent social clinician. Printre atribuţiile sale era una esenţială pentru activitatea de transplant a medicului: convingerea familiilor persoanelor aflate în moarte cerebrală să doneze rinichii pentru transplant. Mihai Lucan a devenit celebru datorită transplanturilor de rinichi pe care le-a efectuat, unele în premieră, altele având ca beneficiari persoane cunoscute precum Alexandru Arşinel. 
 
Emanuel Ungureanu  a povestit pentru „Adevărul” cum a început colaborarea cu Mihai Lucan, cum se purta acesta cu medicii de la Institut şi momentul în care s-a decis să facă publice practicile urologului. Dosarul Lucan a apărut după aproape 15 ani de la prima plângere pe care acesta a făcut-o.
 
Ungureanu este preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru” care oferă sprijin pentru peste 100 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică dependenţi de dializă din toată ţara. El este din 2003 profesor de Istorie la un liceu din Cluj, iar din 2016 este deputat de Cluj pe lista USR.  
 
 

„A lovit-o în stomac cu pumnul pe Carmen Lăpuşan, care a căzut peste pacient”

 
Adevărul: Cum l-aţi cunoscut pe medicul Mihai Lucan? 
 
Emanuel Ungureanu: Primul contact cu el l-am avut din postura de pacient: am avut o colică renală. Eu pe vremea aceea conduceam o asociaţie studenţească la nivel naţional numită „Amicus”, eram student în anul II la Asistenţă socială şi în anul I la Facultatea de Istorie. Se întâmpla prin anul 2000. Am venit practic târându-mă la Institut. Ţin mine că de gardă era doamna doctor Lăpuşan, care era medic rezident atunci. Ţin minte că iniţial nu găsea un antialgic suficient de puternic pentru durerile provocate de calculul care a pornit pe canal. A doua zi l-am cunoscut pe profesorul Lucan, iar primul lucru care m-a fascinat în mod negativ a fost faptul că pacienţii stăteau drepţi în pat şi asistentele se lipeau de pereţi, în aceeaşi poziţie nefirească de drepţi când trecea pe lângă ele. Îmi amintesc că urla cumplit, îi înjura pe doctori şi îmi amintesc un episod când a lovit-o în stomac cu pumnul pe Carmen Lăpuşan, care a căzut peste pacient, asta se întâmpla la una dintre vizite. Tot cu pumnul l-a lovit şi pe actualul manager, Silviu Moga, lăsându-l fără respiraţie. Şi actualul preşedinte al Asociaţiei transplantaţilor şi dializaţilor Cluj, domnul Morar, a fost lovit cu pumnul în stomac. Avea acest obicei să lovească prin surprindere, atât angajaţi, cât şi bolnavi. Îmi asum ceea ce spun. 
 
După ce m-a întrebat la vizită ce lucrez, i-am explicat că sunt student şi conduc o asociaţie. Atunci a devenit interesat şi m-a chemat la el în birou - el conducea filiala APR Cluj (Alianţa pentru România), intrase în politică, susţinând partidul lui Teodor Meleşcanu.

Lucan conducea filiala APR Cluj, de aici şi o prietenie foarte apropiată de Teodor Meleşcanu, cu protecţia necesară de care avea nevoie Lucan în faţa serviciilor secrete, fiind ştiut faptul că Meleşcanu are legături vechi cu structuri specifice ale statului (Meleşcanu a fost directorul Serviciului de Informaţii Externe între 2012 şi 2014-nr)
 
Eu am întâlnit în clinică mai mulţi pacienţi transplantaţi şi m-a fascinat faptul că e capabil să facă chirurgie de vârf. Ulterior am aflat că strategia lui de imagine cuprinde între altele şi transplantarea gratuită a unor cazuri sociale ca interfaţă pentru transplantarea pe bani a unor străini. El îşi crease în presă imaginea unui salvator al unor cazuri disperate ca să poată ascunde mai uşor transplanturile pe care le făcea pe sume uriaşe pentru străini sau pentru pacienţi români dispuşi pe bani să intre în faţă pe listele de aşteptare. 
 
Cum a început colaborarea cu medicul Mihai Lucan?
 
Colaborarea a început în 2002, iar cel care m-a testat înainte de a veni în clinică a fost un domn pe nume Emil Sabo – el se prezenta drept Sabău-cel despre care aveam să aflu că intermedia relaţia dintre pacienţii străini care aveau nevoie de un rinichi şi românii săraci dispuşi să-şi vândă un rinichi pe bani, reamintesc cazul Iacob în acest sens şi povestea neelucidată de procurorii DIICOT Cluj, prin anii 2005, când eu nu mai eram angajat al Institutului. Sunt anchete jurnalistice foarte bine documentate în Jurnalul Naţional cu cazuri muşamalizate la nivel înalt. Inclusiv ambasadorul României la Vatican s-a implicat în acest caz. Nu se mai ştie nimic despre acest domn Iacob. 
 

Mihai Lucan este cercetat sub control judiciar de DIICOT Bucureşti. FOTO: Inquamphotos

Cazul Iacob

 
La începutul anului 2005, braşoveanul Iulian Iacob s-a autodenunţat la Parchetul General, declarând că este traficant de organe. Birourile de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog ale Poliţiei din judeţele Braşov şi Cluj au declanşat cercetările simultan, sub coordonarea Parchetului Cluj. Procurorii nu l-au găsit vinovat de nimic pe Lucan. Braşoveanul a declarat că Emil Sabo, care se recomanda jurist al Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, i-a promis 7.500 de dolari pentru un rinichi, care apoi a fost transplantat de către medicul Mihai Lucan unui străin. 

„Braşoveanul (Iulian Iacob-nr) povesteşte că, la scurt timp după internare, Sabău i-a făcut o vizită în salon. Erau numai ei doi. Juristul i-a dat să scrie o declaraţie prin care afirma că donează în scop ştiinţific şi că nu are pretenţii materiale. A fost asigurat că astfel de acte sunt necesare pentru a feri clinica de eventuale probleme, dar că nu are nicio legătură cu ceea ce au discutat ei. La finalul operaţiei îşi va primi banii fără nici un fel de probleme. 
Mai târziu, în salonul lui Iulian a intrat şi profesorul Lucan: „După o oră şi ceva, a intrat şi profesorul Lucan la mine în salon. Printre discuţiile pe care le-am avut atunci în salon cu domnul profesor, îmi zice: „Soldăţelule, eşti mulţumit de preţul (7.500 de dolari-nr) pe care l-ai discutat cu Sabău?” M-a luat aşa repede şi eu am răspuns: „Da, domnule profesor, cum sa nu”. A fost singura discuţie în care m-a întrebat dacă sunt de acord cu preţul. Dar nu cât, în ce fel se face plata, cum, nu am intrat în amănunte cu el. Dacă am văzut că şi profesorul ştie de treaba asta, mi-am zis ca totul e OK”.
Articol Jurnalul Naţional „Trafic de rinichi dirijat de „halatele albe”  
 
Reacţia lui Lucan 
 
Domnule, această instituţie nu este una de trafic de organe. Nu a fost niciodată! Această instituţie salvează zilnic mii de oameni, oferindu-le o şansă atunci când nimeni nu le-o mai acordă. Dacă un asemenea individ iese în faţă şi persistă cu chestia asta, s-ar putea sa încerce o treabă care să se răsfrângă asupra întregului sistem de transplant din România. Şi asta nu oricând, tocmai atunci când urmează să primim avizul de la Comunitatea Europeana şi când în Cluj urmează să deschidem noi centre de transplant renal, a declarat în 2005, Mihai Lucan în articolul din Jurnalul Naţional „Şantaj pentru un rinichi de calitate”   
 
Cum s-a derulat colaborarea dumneavoastră cu Mihai Lucan?
 
Am fost asistent social clinician la Institut între martie 2002- iunie 2003. În 2002, după ce am devenit primul, cred că, şi ultimul asistent social clinician din România. Jobul meu era să găsesc resurse financiare, ţin minte că puneam în cabinetul asistentei-şef Liliana Lache, cutii cu jucării sau cu haine pentru pacienţii cu insuficienţă renală cronică, care aveau nevoie de un transplant şi care erau extrem de necăjiţi. A doua atribuţie era aceea de a merge - împreună cu coordonatoarea de transplant neoficială, că nu era în acte, Carmen Lăpuşan, cu medicul anestezist Adrian Bărbos şi cu doctorul Marius Neculoiu - prin Transilvania atunci când eram anunţaţi că există un potenţial donator în moarte cerebrală. Noi trebuia să convingem aparţinătorii să accepte să doneze rinichii pentru transplant. Eu am făcut şi un ghid pentru pacientul transplantat. În numai un an de zile am făcut primul astfel de ghid, în care explicam pacientului cu insuficienţă renală cronică ce este boala şi ce este transplantul renal, vorbind şi despre imunosupresie, îngrijirea post-transplant etc. Era un ghid pe înţelesul tuturor pentru că, din păcate, medicii nu prea vorbeau cu pacienţii. Lucan era recunoscut ca fiind un zbir interesat doar de banii pacienţilor, nu avea timp să explice sau se aplece decât asupra celor care plăteau suficient de mulţi bani. 
 


Colaborarea s-a întrerupt când am aflat că face trafic de organe

 
Cum s-a oprit colaborarea cu medicul Lucan?
 
Colaborarea asta s-a întrerupt când am aflat că Lucan face trafic de organe. Dacă pentru calităţile lui chirurgicale să zicem că-i suportam înjurăturile şi comportamentul mitocănesc arhicunoscut în clinică, n-am putut să suport ideea că cineva profită din disperarea unor bolnavi de a trăi şi din moartea unor oameni, că practic când vorbim despre transplant de la un donator aflat în moarte cerebrală vorbim despre situaţia în care cineva moare, ca altcineva să trăiască ori pentru asta nu se pot face bani, este inuman, este criminal, este strigător la cer. 
 
N-am putut să suport ideea că cineva profită din disperarea unor bolnavi de a trăi şi din moartea unor oameni, pentru că, practic, când vorbim despre transplant de la un donator aflat în moarte cerebrală vorbim despre situaţia în care cineva moare ca altcineva să trăiască ori pentru asta nu se pot face bani, este inuman, este criminal, este strigător la cer. 
Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru”
 

CERCUL DE APROPIAŢI AI LUI LUCAN: ŞEFUL BRIGĂZII DE COMBATERE A CRIMEI ORGANIZATE, ŞEFUL PARCHETULUI CURŢII DE APEL, FUNAR, BOC

 
Care a fost momentul în care aţi decis să renunţaţi la colaborare?
 
Este vorba despre momentul în care s-a petrecut cazul Hencz Kinga – o fată de18 ani călcată de un motociclist pe trecerea de pietoni de pe strada Clinicilor. Atunci am aflat cum lucra reţeaua lui Lucan. Mi-am dat seama că în anturajul lui Lucan activa un personaj pe nume Ioan Oţel, şeful pe atunci al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (BCCOA), un individ extrem de viclean şi ticălos, care era foarte apropiat de Lucan şi care l-a protejat în toţi aceşti ani de posibilele probleme în justiţie şi care a acoperit traficul de organe împreună cu cei care conduceau structura SRI în acel an şi bine-înţeles cu larga protecţie a procurorului Maghiar, fost şef al Parchetului Curţii de Apel Cluj. Cam ăsta era cercul de prieteni, pe lângă politicieni ca Gheorghe Funar, care l-a ajutat cu un spaţiu ultracentral pentru prima clinică privată – Direx 2000- care se afla vis-a-vis de Primărie, un spaţiu primit la un preţ derizoriu. A fost un abuz pe care l-a făcut Funar plătindu-i astfel o datorie profesorului Lucan, care a îngrijit-o pe sora acestuia, care a murit de cancer. Funar şi-a plătit această datorie dându-i o bucată din spaţiul public. 

Cine este Emanuel Ungureanu

 
Este absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai şi a susţinut public teza de doctorat în Istorie Orală la sfârşitul lunii septembrie a acestui an (2016). Din anul 2003 predă istorie la un liceu din Cluj-Napoca. Emanuel a activat şi ca jurnalist, scriind mai ales anchete ce au vizat corupţia şi mizeria din sistemul sanitar. În anul 2007 a înfiinţat Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru” dedicându-se îngrijirii a peste 100 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică dependenţi de hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal din toată ţara.
În luna mai a lui 2016, Ungureanu a fost premiat la secţiunea articol de opinie, în cadrul Galei Premiilor Media, organizată de Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj. El a devenit Parlamentar USR în 2016. 
 

Mai apoi, tot Funar – în ultima şedinţă de Consiliu Local i-a oferit la un preţ de nimic concesiunea a 1.000 mp pentru o clinică care era iniţial parter plus mansardă, iar apoi, Lucan s-a lăcomit şi a ridicat mai multe etaje. În 2006, s-a apropiat de Boc, profitând de problemele lui cu rinichii şi l-a atras la colaborare- cum se spunea pe vremea lui Ceauşescu – şi apoi au urmat o grămadă de hotărâri de Consiliu Local aiuritoare – prin care, practic, primăria a renunţat la orice control asupra resurselor pe care le obţinea dintr-o afacere profitabilă cu  firma Lukmed. Sumele pe care le plătea Lukmed pentru acea concesiune fiind absolut ridicole în raport cu profitul uriaş al clinicii (1.500 de euro pe an pentru 1.000 de metri pătraţi-nr).
MaI mult, Boc l-a răsplătit pe Lucan cu poziţia de consilier personal în probleme medicale. Nu pot să mă abţin să nu întreb cu ce l-a consiliat Lucan pe Emil Boc şi care a fost avantajul pentru sistemul sanitar că un asemenea mafiot a stat atât de aproape de unul dintre cei mai importanţi oameni în stat. 
Este de notorietate faptul că Lucan a luat toate distincţiile posibile pe care le putea lua un român atât de la Patriarhie, cât şi toate ordinele şi meritele pe care le putea lua un civil din partea preşedintelui ţării, atât de la Traian Băsescu, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. 
 
 
Ce s-a întâmplat în cazul Hencz Kinga? 
 
În momentul în care se punea diagnosticul de moarte cerebrală, eu şi medicul Carmen Lăpuşan eram chemaţi să vorbim cu aparţinătorii, după ce aceştia erau informaţi de medicii de pe ATI că pacientul e în moarte cerebrală. În mod ciudat, în cazul lui Hecz Kinga, medicul Marius Neculoiu a fost trimis de profesorul Lucan înainte de a merge noi să obţinem acordul, la clinica Chirurgie I, acolo unde era internată tânăra. S-a întors şi a spus doctorilor că fetiţa are doar un rinichi valabil, în urma accidentului celălalt fusese distrus. Eu avusesem contact în 2002 cu doctorul Bizo care organiza tabere pentru copiii cu insuficienţă renală de la Pediatrie 2. Ştiam că o fetiţă internată la Pediatrie 2 aştepta un rinichi de grupă 0 – Anamaria Galben, care între timp a făcut transplant în Spania, dar atunci era în stare gravă. Eu nu puteam să mă bucur când se întâmpla o asemenea nenorocire, dar mă gândeam că dacă nu se mai putea face nimic pentru acea persoană, Anamaria ar putea avea o şansă extraordinară. Eram convins că acel rinichi va ajunge la ea. Eu lucram la Institut dar aveam deja contacte cu copiii de la Pediatrie 2 la care am ajuns să fiu asistent social şi apoi am decis să înfiinţez Asociaţia cu care sprijinim copiii dependenţi de dializă.  
 

„COPILAŞI, AVEŢI O MISIUNE IMPORTANTĂ, AM NEVOIE DE ACEST RINICHI”

 
Îmi amintesc perfect ce s-a întâmplat, atât de mare a fost impactul asupra mea. Profesorul Lucan ne-a chemat la el, pe mine şi pe Carmen Lăpuşan, şi de data asta, deşi era tot timpul foarte sever, urla şi înjura, ne-a spus: „Copilaşi, aveţi o misiune importantă, am nevoie de acest rinichi. O practică neobişnuită, pentru că de obicei ne duceam fără să avem o discuţie prealabilă cu el, dacă obţineam acordul familie bine, dacă nu, nu era nicio problemă, nu am simţit o presiune deosebită în lunile dinainte când mergeam să obţinem acordul. În acea zi, el a fost foarte dornic să obţinem acordul. Ne-am deplasat la Chirurgie 1, familia respectivă era din Miercurea Ciuc. Îmi amintesc foarte bine, ştiu exact data în care s-a făcut transplantul şi data în care a murit Kinga, le-am dat şi procurorilor. 
 
Am mers acolo şi am descoperit doi bunici prăbuşiţi de durere, cu care nu putut comunica pentru că vorbeau doar maghiară, o mamă cernită de durere şi un tată destul de impasibil în capătul celălalt al salonului. Dialogul l-am început cu  mama, am aflat că e în divorţ şi într-o relaţie ostilă cu fostul soţ. Cel mai dramatic era că nu ştiau cum să-l anunţe pe fratele lui Kinga, care era în armată. Ceea ce a fost ciudat era faptul că mama nu înţelesese că fetiţa ei era în moarte cerebrală. Anestezistul de la Chirurgie 1 de la acea dată era beat, duhnea a alcool şi era foarte incoerent. Cred că nu a reuşit să le explice aparţinătorilor că de fapt Kinga a murit. A avut un şoc când i-am spus că noi am fost chemaţi pentru a încerca să-i convingem să doneze rinichiul, în condiţiile în care ea nici nu ştia că copilul este mort. A încercat să le comunice bunicilor, dar nu a reuşit. 

Se făcuseră testele de moarte cerebrală, dar îmi amintesc că medicul Carmen Lăpuşan mergea cu un aparat EEG, ca să fie sigură că pacientul e în moarte cerebrală. Noi repetam acel test pe care trebuia să-l facă medicii spitalului în care era internat pacientul. Motivul? Ea mi-a spus cu groază că s-a întâmplat, ca în filme, ca mortul să se „trezească”. Institutul i-a dat un aparat cu care se deplasa să se sigure că diagnosticul de moarte cerebrală e bine pus. E înfiorător că spun asta, dar pe vremea aceea aşa se întâmpla.
 

DIICOT a găsit în casa medicului 600.000 de euro numerar. FOTO: Remus Florescu
 
Aţi reuşit să-i convingeţi?
 
Nu, nu i-am convins şi am plecat. Cu cei care-i erau cel mai apropiaţi, bunicii, nu am putut vorbi. Noi am ieşit din  salon, iar Carmen Lăpuşan a fot sunată de profesorul Lucan şi a devenit agitată. Mi-a zis că se fac presiuni asupra ei. I-am spus că asupra noastră nu se pot face presiuni şi am plecat, nu am insistat absolut deloc, cu toate că Lucan ne-a zis că e important. După ce am plecat noi, în salon a intrat un domn cu mustaţă, aveam să aflu mai târziu că este vorba despre patronul covrigăriei la care lucra Kinga. Acesta a convins-o pe mamă în 2 minute, în condiţiile în care noi nu reuşisem în minute bune, spunândui-i că cu câteva câteva săptămâni  înainte îi murise mama în accident de maşină şi a intrat în moarte cerebrală, iar acum îl mustră conştiinţa că n-a fost de a cord să-i doneze organele. Acum s-a convins, documentându-se între timp.  Mama şi-a cerut scuze de la noi cu lacrimi în ochi şi şi-a dat acordul cu privire la prelevare. 
 

MI-AM DAT SEAMA CĂ EU ERAM NAIV, PENTRU CĂ CEILALŢI MEDICI ŞTIAU

 
Cum a decurs transplantul?
 
Eu intram de obicei în sala de operaţie la final, era o formă de liniştire sufletească că rinichiul ăla salvează pe cineva după momentul chinuitor în care trebuia să consolez aparţinătorii de la care le ceream acordul. Voiam să văd momentul în care se făcea legătura dintre rinichiul transplantat şi corpul bolnavului, iar dacă urina, aceasta era echivalentul unei reuşite, care ar fi însemnat o remediere semnificativă a stării de sănătate a pacientului. Profesorul nu m-a lăsat în acea seară să intru în sala de operaţii. A fost un prim semn de întrebare pentru mine. Al doilea a  venit a doua zi, când am mers la camera de gardă, unde credeam eu că e pacienta transplantată, eu fiind convins că rinichiul merge la Anamaria, ştiind că exista o compatibilitate de grupă. Atunci s-a făcut linişte, o linişte foarte apăsătoare şi mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva în neregulă. Mi-am dat seama că eu eram naiv, pentru că ceilalţi medici ştiau despre străinii care beneficiau de transplant, asistaseră la operaţii, primiseră foloase, nu chiar ca profesorul Lucan, dar fuseseră şi ei plătiţi în special ca să tacă. Nu am aflat cine beneficiase de transplant. Am fost la profesorul Lucan. Am avut criză de nevi, am plâns, am trântit uşi. El m-a ameninţat că mă dă afară şi să plec din clinică.  Ulterior, m-a sunat şi mi-a zis să vin la clinica lui privată, la Direx 2000. 
 
Cum a decurs discuţia? 
 
Acolo mi-a explicat rolul pe care Emil Sabo (Sabău) îl avea în reţea şi că ar trebui să-l înlocuiesc, să-mi bag minţile în cap, să mă maturizeze şi să văd cum este viaţa. Discuţia a fost groaznică, a fost pentru zdrobitoare. Am plecat de acolo cu gândul să spun unor oameni de lucrurile pe care le-am aflat deja. Din acea seară mi-am făcut strategia cum să fac să explic unor oameni lucrurile pe care le-am văzut. 
Partea a II-a a interviului va fi publicată luni 25 decembrie. 
 
 
Citeşte şi
 
 
 
 
 
citeste totul despre: