Alpinist român: „Am fost atât de sus încât dacă ridicam mâna băteam cinciul cu Dumnezeu“

„Când am început să mă pregătesc pentru TED, toată lumea mi-a repetat să stau în acest covor roşu, să nu cumva să ies afară.  E foarte uşor pentru mine pentru că vârfurile sunt atât de late unde am ajuns. Şi mi-au spus: să nu cumva să depăşeşti 15 minute! Mi-aş fi dorit să am 15 minute pe anumite vârfuri. Vremea nu m-a lăsat întotdeauna să ajung acolo“, aşa şi-a început prezentarea alpinistul clujean Vasile Cipcigan.

El a vorbit la TEDxEroilor despre frământările zilei de ieri, a zilei de dinainte când s-a pregătit pentru un eveniment important. Ascensiunea unui munte, în cazul lui. Povestea că pe 1 octombrie 2016 a fost pe Manaslu, la 8.156 de metri înălţime şi că a fost probabil una dintre cele mai interesante zile pentru el:

”Am fost atât de sus şi m-am simţit atât de sus încât dacă ridicam mâna poate băteam cinciul cu Dumnezeu”.

Vasile crede că e mai important să fii pregătit pentru ce te aşteaptă decât să ai curaj. Spunea că în euforia unei zile de succes se uită, de regulă, că o zi la fel de importantă a fost ziua de ieri, ziua în care creierul şi organismul nostru oscilează între agonie şi extaz, ziua în care ne gândim că vom reuşi sau nu.

„Cred că mai important e să conştientizăm că o reuşită, o ascensiune înseamnă o viaţă de muncă, nu doar un an sau doi sau doar câteva zile“, subliniază alpinistul.

Discursul lui a fost centrat pe ziua de 30 octombrie 2016, ziua de dinainte de a reuşi să urce pe vârful Manaslu. Vlad Căpuşan, un cunoscut alpinist din România, i-a spus că tot greul pe Manaslu începe din tabăra 3. Provocarea a fost cu atât mai mare cu cât a încercat ascensiunea fără şerpaşi, adică şi-a cărat totul singur. Vreo 20 de kilograme cântăreau cortul, sacul de dormit şi alimentele pe care le avea cu el. Vasile povesteşte că la peste 7.000 de metri altitudine, un nasture cântăreşte 500 de grame.

Pe la ora 16.00, clujeanul îşi monta cortul, socializa cu ceilalţi temerari, tot ca să nu-i lase creierului timp să realizeze că în ziua următoare urma o mare încercare. Seara încerca să doarmă, un alt alpinist, italian, sforăia. Gândurile sale au început să zboare: va fi o avalanşă, îi vor îngheţa picioarele , va cădea într-o crevasă. „Eu sunt un om fricos şi de aceea m-am apucat de sportul ăsta“, adaugă el.

Subliniază că în sala de la TEDxEroilor, saturaţia de oxigen e undeva la 94-100% în timp ce la 7.400 de metri – saturaţia de oxigen e foarte scăzută, în jur de 30% din necesarul de oxigen de care are nevoie corpul să supravieţuiască. Respira pentru a avea oxigen. Cum a învins gândurile? A început să-şi amintească experienţele trecute în care a reuşit. Ancora lui au fost cei 8 ani de experienţă în altitudini montane.

„Pentru  a face o ascensiunea, trebuie să mă cunosc pe mine, trebuie să-mi cunosc şi să-mi conştientizez slăbiciunile. concagua, Denali, Elbrus, Kilimanjaro – experienţele m-au ajutat să mă cunosc, să-mi cunosc limitele, câte zile de recuperare am nevoie şi care mi-s calităţile şi cum pot să profit de slăbiciunile mele. E mai important să fii pregătit pentru ziua de mâine, decât să ai curaj“, e de părere clujeanul.

Ştie că muntele creează situaţii, dar oferă şi rezolvarea lor, dar pentru asta alpinistul trebuie doar să fie atent şi pregătit.

„La 00.00 şi 10 minute am ieşit afară şi ne-am hotărât să facem primul pa spre vârf. Eram 30-40 de persoane. N-am făcut niciodată o ascensiune noapte. Mă ghidam după luminile celor din faţa mea. În acea zi a fost ziua primilor paşi. Atât de greu era să ridici piciorul şi să-l pui în faţa celuilalt, atât de greu era următorul pas. De atâtea ori a vrut să zică: gata, până aici a fost încât fiecare pas a fost ca şi primul pas. Pe 1 octombrie 2016 am urcat şi am ajuns pe vârf. În acel moment m-am simţit ca şi cum, pentru o secundă, am fost omul situat în cel mai înalt punct de pe pământ. O ascensiune alpină e ca o ascensiune în viaţă. Cred că este foarte important să fii bine pregătit pentru ziua de mâine decât să ai curaj“, încheie Vasile Cipcigan.

Mai puteţi citi:

De la Cluj pe Everest. Călătoria în „Şapte Paşi pe Acoperişul Lumii“ a doi temerari