Cluj: Studiul limbii romani la şcoală s-a dublat în ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Studiul limbii romani la şcoală s-a dublat în ultimii ani
Cluj: Studiul limbii romani la şcoală s-a dublat în ultimii ani

Numărul elevilor care studiază limba romani ca limbă maternă a avut cea mai mare dinamică, aproape dublându-se în ultimii ani

Elevii celorlalte minorităţi care au solicitat studiul limbii materne la şcoală se află într-o scădere constantă.
Potrivit unui studiu efectuat de Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, în cursul anului şcolar 2007-2008 au studiat limba romani peste 26.800 de elevi, faţă de 16.800 de elevi, la nivelul anului şcolar 2003-2004. În acelaşi timp, numărul cadrelor didactice care predau în limba romani a depăşit 440, faţă de numai 250 de profesori la începutul intervalului.

La polul opus au scăzut spectaculos solicitanţii de limba greacă la 80 de elevi, faţă de peste 300 în anul anterior şi armeană, doar 34 de elevi, faţă de 88 în anul anterior. A stagnat numărul elevilor la majoritatea formelor de învăţământ preuniversitar în limbile minoritare, cu excepţia învăţământului superior, unde creşterea anuală a fost constantă, de circa zece procente, ajungându-se la cifra de aproape 49 mii de studenţi în anul şcolar precedent.

Potrivit profesoarei Maria Kovacs, unul din operatorii care au realizat interviurile pentru studiu, o parte din membrii minorităţilor se jenează să studieze în limba maternă, din cauze istorice, precum ruşii şi ucrainienii. Alte minorităţi aparţinând unor comunităţi mici (ucrainieni) învaţă după manuale foarte vechi, editate chiar în anii 80, din lipsa finanţărilor pentru reeditare.

Studiul a urmărit implementarea în România a Cartei Europene a limbilor regionale şi minoritare, pe domeniile mass- media, administraţie şi educaţie, la doi ani de la demararea procesului. Se aşteaptă în paralel şi un raport oficial al ţării noastre pe acesată temă, dar pe mai multe domenii de bază.

Studiul mai arată că autorităţile nu au adaptat legislaţia internă la cea europeană în domeniul Cartei limbilor minoritare şi nu a mediatizat suficient drepturile minorităţilor de a solicita acces la administraţie şi educaţie în limba maternă.
Se recomandă printre altele adoptarea de măsuri pentru asigurarea comunicării autorităţilor locale şi în limbile minoritare, în cazul în care ponderea populaţiei vorbitoare depăşeşte zece procente şi acordarea unui statut special limbii romani, ca a doua limbă minoritară din România. Autorii studiului au mai observat că publicaţiile periodice în limbile minorităţilor sunt de slabă calitate.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite