Selecţie pentru şomerii care doresc o slujbă sezonieră în Danemarca. Până la ce dată se poate aplica pentru un post

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călărăşenii apţi pentru munca în agricultură pot opta pentru o slujbă sezonieră în Danemarca, la culs de mazăre. Persoanele interesate să aplice pentru un loc de muncă în străinătate o pot face până la data de 5 martie 2017.

Firma Greenpeas (www.greenpeas.dk) din localitatea Ørbæk, Danemarca are vacante 150 de locuri de muncă de culegători de mazăre. Conform AJOFM Călăraşi, culegătorii vor lucra în Danemarca în perioada iunie – septembrie/octombrie 2017. Programul de lucru este de 30-40 ore/săptămână, timp de 6 zile/săptămână. Se va munci într-o fermă cu lucrători din diverse ţări, cu oportunităţi de dezvoltare a abilităţilor de muncă şi socializare.

Ce condiţii pun angajatorii

Angajatorii au anunţat că muncitorii trebuie să aibă vârsta minimă 18 ani, să cunoască limba engleză la nivel minin şi să fie rezinstenţi la muncă ficiză grea, indiferent de climă. Plata muncii este în funcţie de cantitate şi în acest sens lucrătorii trebuie să fie motivaţi. Salariul este în jur de 0.6 euro brut/kg + alocaţie de concediu. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei daneze. Muncitorii vor fi cazaţi în rulote, iar în camping sunt disponibile: bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu duşuri, maşini de spălat, internet Wireless. Taxa de cazare pentru fiecare lucrător pentru o zi este de 7-8 euro şi acoperă inclusiv gazul, apa şi electricitatea.

Transportul dus - întors România - Danemarca este în responsabilitatea lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziţia lucrătorilor un autobuz, contra cost pentru 1,5 euro/zi/persoană.  Opţional, aceştia pot să îşi aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă. Mai multe informaţii despre cazare şi transport se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com.

Unde se trimit documentele

“Candidaţii trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de email: work@greenpeas.dk. Termenul limită pentru trimiterea aplicaţiilor este 5 martie 2017. Instrucţiunile de aplicare se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com.
Preselecţia persoanelor care au aplicat se face telefonic sau prin email de către angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor pre-selectate se va face în timp util de consilierii EURES. Selecţia va avea loc în prima jumatate a lunii martie 2017, la Ploiesti. Detaliile referitoare la data, locaţia şi programul selecţiei vor fi trimise numai persoanelor invitate. Nu sunt admise alte persoane la interviu”, a anunţat AJOFM Călăraşi.

Vă recomandăm şi:

Locuri de muncă prin reţeaua Eures. Femeile de serviciu, plătite regeşte în Suedia

Angajări prin reţeaua Eures. Cum poţi să câştigi 2.200 de euro brut/lună în Germania

Angajări prin reţeaua Eures. Cum poţi să câştigi 11 euro pe oră în Germania

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite