Prognoza meteo: Când se schimbă vremea. Ce fenomene se anunţă în weekend, unde mai plouă
0Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în timp ce cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale în următoarele 4 săptămâni. Sfârşitul de săptămână aduce precipitaţii din belşug şi maxime care nu vor depăşi 23 de grade Celsius.
Vineri, 9 octombrie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), în jumătatea de est a ţării, vremea va fi în general instabilă, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice cu precădere în Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Izolat, cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar ploi slabe vor fi posibile doar pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai susţinute la munte şi în extremitatea de sud-vest, dar local şi temporar şi în regiunile estice.
Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale ale datei în cea mai mare parte a ţării, cu maxime ce se vor încadra între 13 şi 22 de grade şi minime între 6 şi 16 grade. Pe alocuri, în orele dimineţii, dar mai ales noaptea se va semnala ceaţă.
În Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua mai ales în cursul zilei. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă, apropiată de cea normală pentru această dată se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.
Sâmbătă, valorile termice se vor situa, în marea lor majoritate, în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul şi sud-estul ţării, precum şi la munte unde pe alocuri va ploua în general slab. Izolat, în Dobrogea, vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 23 de grade, iar cele minime în general între 6 şi 15 grade. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.
Şi în Capitală, valorile termice diurne vor fi în continuare apropiate de cele climatologic specifice perioadei, cu o maximă de 21...22 de grade. Cerul va avea înnorări temporare şi vor mai fi ploi slabe, în special la începutul zilei. Vântul va sufla slab până la moderat. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă, iar temperatura minimă va fi de 11...13 grade.
Duminică, norii se risipesc. Vremea va fi în general frumoasă, iar în orele amiezii se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în zilele precedente. Cerul va fi variabil, dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă, iar ploi slabe sau burniţă vor fi posibile cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul nopţii pe crestele montane, în special ale Carpaţilor Meridionali şi Occidentali şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 25 de grade, iar cele minime între 3 grade în depresiunile intramontane şi 16...17 grade pe litoral.
În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, iar în orele amiezii se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în zilele precedente. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 11...13 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo petnru următoarele 4 săptămâni:
Săptămâna 05.10.2020 – 12.10.2020
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului.
Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele centrale, estice, sud-estice şi la munte.
Săptămâna 12.10.2020 – 19.10.2020
Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general excedentare în regiunile vestice şi în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil deficitare în sud-estul extrem.
Săptămâna 19.10.2020 – 26.10.2020
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 26.10.2020 – 02.11.2020
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, cu o tendinţă deficitară în regiunile extracarpatice.
Vă mai recomandăm şi: