Peste 400 de şoferi au rămas fără permis în ultima zi a minivacanţei de Revelion
0În ultima zi a minivacanţei prilejuite de Revelion, aproximativ 24.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi la nivel naţional pentru a proteja cetăţenii. Peste 400 de şoferi, care au încălcat legea, au rămas fără permise.
În dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice au fost angrenaţi peste 8.600 de poliţişti şi 3.000 de jandarmi. S-a intervenit pentru gestionarea a 2.000 de sesizări primite prin 112, dintre care doar aproximativ 76% s-au confirmat.
Echipajele de poliţie au organizat 630 de acţiuni, în urma cărora au fost constatate 7.875 de fapte contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de peste 2,5 milioane de lei.
De asemenea, poliţiştii au început cercetările cu privire la 570 de posibile infracţiuni, în cazul a peste 20% dintre acestea cercetările fiind începute din oficiu.
În ultimele 24 de ore, au fost prinşi în flagrant 82 de autori de infracţiuni care au săvârşit 85 de fapte penale şi au fost depistate 4 persoane urmărite naţional sau internaţional.
În ultima zi de minivacanţă, pe drumurile publice au fost mobilizate efective suplimentare de poliţişti rutieri pentru a se asigura că românii care au petrecut aceste zile libere departe de localitatea de domiciliu, se întorc în siguranţă acasă. Poliţiştii rutieri au acordat o atenţie deosebită depistării conducătorilor auto care reprezentau un posibil pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic.
În urma acţiunilor desfăşurate au fost reţinute 432 de permise de conducere şi 99 de certificate de înmatriculare.
Vă mai recomandăm şi: