Evaluare Naţională 2015 Călăraşi. Subiectele la Matematică: elevii, puşi să rezolve exerciţii cu funcţii şi să calculeze aria
0Evaluare Naţională 2015. Absolvenţii claselor a VIII-a susţin, miercuri, 24 iunie, proba la matematică. În judeţul Călăraşi, s-au înscris anul acesta 2.400 de elevi.
UPDATE 10:15: La prob de matematică, elevii au primit corpurile rotunde şi piramida. De asemenea, ei au mai avut o problemă cu un dreptunghi cu două triunghiuri în el, au avut de calculat aria şi unghiurile, iar la algebră li s-au dat spre rezolvare exerciţii cu funcţii.
Marţi, o parte dintre elevi au susţinut proba la Limba Maternă, la una dintre cele şapte limbi ale minorităţilor naţionale: maghiară, germană, italiană, sâtbă, rromani, slovacă şi ucraineană.
Evaluare Naţională 2015. Călăraşi
Accesul elevilor în sălile de examen este permis între 8.00 şi 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise. Fiecare probă scrisă durează 120 de minute. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei avertizează că anul acesta candidaţii vor fi supravegheaţi atât video, cât şi audio la Evaluarea Naţională 2015.
Anul acesta, în judeţul Călăraşi s-au înscris un număr total de 2.400 elevi. Pentru buna desfăşurare a examenului, au fost organizate 43 centre de examen. Lucrările vor fi corectate în 7 centre de evaluare.
Anul trecut, procentul de promovabilitate înregistrat în judeţul Călăraşi la Evaluarea Naţională a fost de 61,33%. după rezolvarea contestaţiilor. În judeţul Călăraşi, 2.465 de elevi de clasa a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Naţională 2014. Examenul de Capacitate 2014 a avut loc în 43 de centre de examen deschise în şcolile din judeţul Călăraşi. Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, rezultatele la examenul de Evaluarea Naţională 2014 au arătat că 60,91% din candidaţi au promovat examenul, înainte de depunerea celor aproximativ 200 de contestaţii. La Evaluarea Naţională 2015, la Călăraşi, s-au înscris 2.400 de elevi.
Evaluarea Natională 2015. Regulile din sala de examen
Examenul începe la 9 dimineaţa, însă elevii trebuie să fie în bănci de la ora 8.30. În ceea ce priveşte accesul în sălile de examen, elevii sunt aşezaţi alfabetic câte unul în bancă, iar pe uşa de la intrarea fiecărei săli de examen este lipită o listă cu numele candidaţilor distribuiţi acolo. Adolescenţii nu au voie să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe sau poşete candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ în acest scop.
Ordinul de ministru care stipulează aceste reguli spune că elevii care refuză depozitarea obiectelor menţionate, în sala stabilită de comisie, nu vor fi primiţi în examen. De asemenea, candidaţii nu au voie să aibă, în sălile de examen, asupra lor sau în băncile în care sunt aşezaţi, orice fel de manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
„Se mai interzice candidaţilor să aibă telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţele de socializare, şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul”, atrag atenţia reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Nu în ultimul rând, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu cineva din exterior, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
„Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor aceste reguli şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen. Apoi, candidaţii semnează un proces-verbal în care se regăsesc aceste reguli şi menţiunea că ştiu că nerespectarea acestora are consecinţe”, mai arată sursele citate.
Evaluarea Naţionala 2015. Consecinţele încălcării regulilor
Încălcarea acestor reguli este considerată fraudă sau tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi vor fi eliminaţi de la probă, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu. Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1.
Evaluare Naţională 2015. Când se afişează rezultatele provizorii
Pe 26 iunie se afişează rezultatele provizorii ale examenului, urmând ca în aceeaşi zi elevii nemulţumiţi de note să depună contestaţii. Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale vor fi publicate în ultima zi a lunii iunie.
Iar emoţiile absolvenţilor de gimnaziu nu se sfârşesc aici. În perioada 3-7 iulie, ei trebuie să completeze opţiunile pentru liceu, repartizarea urmând să fie făcută în funcţie de media de admitere, compusă din media de la Evaluarea Naţională, în proporţie de 75 la sută şi din mediile anilor de gimnaziu, care cântăresc 25 la sută. În final, elevii vor afla unde îşi continuă studiile în următorii patru ani, pe data de 15 iulie.
Calendar Evaluare Naţională 2015
24 iunie – Proba la Matematică
26 iunie – Afişarea rezultatelor
26 iunie – Depunerea contestaţiilor
27 – 29 iunie – Rezolvarea Contestaţiilor
30 iunie – Afişarea rezultatelor finale
Vă recomandăm şi:
Evaluare Naţională 2015. De luni încep examenele. Totul despre Capacitate