A fost semnat primul contract Regio pentru dezvoltare urbană durabilă
0Vineri, 4 octombrie, a fost semnat, la sediul Primăriei Municipiului Călăraşi, primul contract de finanţare al UAT Călăraşi pe Axa prioritară 4 a Regio 2014-2020 ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.
Este vorba de contractul de finanţare aferent proiectului ”Modernizare centru comunitar existent şi amenajare zonă adiacentă (Oborul Nou)”, care urmăreşte creşterea calităţii vieţii locuitorilor acestui cartier. Centrul comunitar existent va fi modernizat prin lucrări de recompartimentare, urmând a fi amenajat un cabinet medical, iar un teren de 945 mp adiacent se va transforma într-un loc de recreere şi pentru activităţi sportive.
Contractul de finanţare are o valoare care se ridică la 1.195.505,24 lei, din bugetul local asigurându-se o cofinanţare de 24.000 de lei, iar durata de implementare a proiectului este de 22 de luni.
Primăria Municipiului Călăraşi are depuse, în cadrul Axei Prioritare 4 a Regio 2014-2020, 17 aplicaţii cu o valoare solicitată de 232 de milioane de lei.