Vreme de vară în mijlocul lunii septembrie. 34 de grade Celsius, maxima prognozată în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea frumoasă mai zăboveşte în sud-est
Vremea frumoasă mai zăboveşte în sud-est

Ca în toiul verii, vremea continuă să fie foarte caldă în Bărăgan. La mijlocul lunii septembrie, temperaturile urcă în termometre, în judeţul Călăraşi, până la 34 de grade Celsius. Meteorologii spun că nu trebuie să ne bucurăm prea mult, deoarece de duminică intervine o răcire accentuată în toate regiunile.

Duminică, vremea rece se instalează în toate regiunile şi temperaturile devin cele normale pentru anotimpul de toamnă, de la 20, 22 de grade în nordul Moldovei şi în depresiuni până la 28 în sud-estul extrem. Însă, vremea nu se schimbă numai din punct de vedere termic, ci şi ca aspect: se aşteaptă înnorări şi local ploi în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului şi al Transilvaniei, precum şi în zonele de munte, iar în sud-est vântul suflă nervos. În celelalte regiuni soarele este mai generos, iar norii mai puţini, dar tot scutură izolat câte o ploaie slabă. Până la jumătatea săptămânii care urmează vom avea parte de temperaturi apropiate de cele normale pentru mijloc de septembrie, la amiază termometrele vor indica între 22 şi 29 de grade. Ploile sunt şi ele prezente, la nivel local, în majoritatea regiunilor. Toamna dă toate semnele că îşi intră, în sfârşit, în drepturi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite