Atenţie, şoferi! Lucrări de asfaltare pe A2, pe sensul de mers către Constanţa, între km 99 şi 105
0Şoferii care circulă, joi, 16 august, pe Autostrada Soarelui trebuie să fie cu ochii în patru. Pe sensul de mers către Constanţa au loc lucrări de asfaltare, pe porţiunea cuprinsă între km 99 şi 105, pe banda întâi, lucru care îi obligă să reducă viteza şi să circule prudent.
"Conducătorii auto sunt sfătuiţi ca la trecerea prin zonele menţionate să reducă viteza, să îşi sporească atenţia şi să se asigure la schimbarea benzii de rulare. de asemenea, pentru prevenirea accidentelor grave de circulaţie, recomandăm celor de la volan să adopte o manieră prudentă de conducere, să respecte regimul legal de viteză şi să nu efectueze manevrele de schimbare a direcţiei de mers sau depăşire fără o atentă asigurare", a anunţat Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.