Evaziunea fiscală şi înşelăciunile, în top. Peste o sută de infracţiuni economice, descoperite într-o săptămână
0Infracţiunile economico-financiare se menţin în continuare în topul fărădelegilor. 110 fapte au fost depistate de poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor, în ultima săptămână. Peste jumătate din acestea au fost de evaziune fiscală şi înşelăciuni în relaţiile comerciale.
Dintre cele 110 ilegalităţi, 29 au fost infracţiuni de evaziunea fiscală, 22 de înşelăciuni în relaţiile comerciale, 29 de falsuri în înscrisuri, 5 abuzuri în serviciu, 6 infracţiuni prevăzute de Legea nr.86/2006 privind Codul vamal, 3 la Legea 656/2002- spălarea banilor, 2 la Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei şi una la Legea nr. 84/1998, privind marcile şi indicaţiile geografice. Anchetatorii din cadrul Poliţiei Române au declanşat cercetarea împotriva a 100 de persoane, suspectate de comiterea acestor fapte, dintre care 7 în stare de reţinere sau arest preventiv. „De asemenea, 12 persoane sunt cercetate în 9 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate”, a anunţat Poliţia Română.