Călăraşi: Iarnă adevărată în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă se aşteaptă o iarnă grea, meteorologii spun că următoarele luni din sezonul rece un vor fi nici pe departe de speriat, aşa cum s-a prognozat. Cea mai scăzută temperatură la Călăraşi, de la înfiinţarea staţiei meteorologice în 1892, s-a înregistrat la 23 decembrie 1927 şi a fost de minus 21,1 grade Celsius.

Specialiştii nu evită însă să menţioneze că vom avea o iarnă adevărată, cu ninsori abundente, cu ger, dar nu va fi nimic ieşit din tipar.„ Pentru acest sfârşit de an,  cantităţile de precipitaţii nu diferă prea mult faţă de ultima lună de toamnă. Sunt cuprinse între 25 şi 50 l/mp. Invaziile tot mai frecvente ale maselor de aer rece continental, polar sau arctic determină ca nopţile  în Bărăgan să fie geroase“, ne-a declarat Vasile Torică, directorul Centrului Regional de Meteorologie Dobrogea.

Anticiclonul siberian

În general, spun specialiştii, luna decembrie oferă o gamă foarte variată a fenomenelor meteorologice: ninsoare asociată cu intensificări ale vântului producând viscol îndeosebi în Câmpia Română şi Dobrogea, ceaţă persistentă, ploaie şi lapoviţă, care pe suprafaţa solului, în cazul temperaturilor scăzute, formează polei .
„O influenţă deosebită asupra climatului din partea de sud-est a ţării noastre o are Anticiclonului Siberian (euroasiatic) şi ciclonii mediteraneeni“, a precizat Vasile Torică.
 
Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite