VIDEO Motivul pentru care instructorii auto independenţi din Buzău au protestat pe străzile oraşului

VIDEO Motivul pentru care instructorii auto independenţi din Buzău au protestat pe străzile oraşului

Zeci de instructori auto independenţi au protestat, vineri, pe străzile din Buzău faţă de un ordin al Ministerului Transporturilor care, în opinia lor, le îngrădeşte dreptul la muncă. Instructorii s-au strâns în cartierul N. Titulescu şi au pornit cu maşinile în coloană pe străzile oraşului, dorind astfel să atragă atenţia populaţiei dar şi a autorităţilor asupra problemelor cu care se confruntă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Astăzi, peste 80 de instructori auto independenţi din judeţul Buzău au organizat un marş pe străzăile oraşului în semn de protest faţă de modificările legislative care, spun ei, practic ia pâinea de pe masă câtorva mii de familii. 
 
După aproape o oră de mărşăluit cu maşinile pe principalele bulevarde protestatarii şi-au parcat maşinile şi s-au strâns în faţa Prefecturii cu intenţia de a înmâna reprezentanţilor Guvernului în teritoriu o listă cu principalele revendicări.
 
Potrivit protestatarilor, conform unui ordin recent emis de Ministerul transporturilor instructorii auto independenţi nu vor mai avea voie să profeseze ca şi Persoane Fizice Autorizate şi vor trebuie să se constituie în şcoli de şoferi în care să îşi angajeze contabili, lectori de legislaţie, medic, secretar, să îşi amenajeze sau să îşi închirieze săli de legislaţie rutieră precum şi dotarea acestora corespunzător.
 
De la 1 septembrie 2017, instructorii auto care funcţionează în regim de Persoană Fizică Autorizată vor fi obligaţi să angajeze un profesor de legislaţie rutieră, un expert-contabil, un medic care să le predea elevilor cursurile de prim-ajutor, un inginer mecanic, care să predea orele de cunoaştere a autovehiculului şi o persoană care să se ocupe de munca de secretariat. 
 
În plus, ordinul ministerial îi obligă să aibă propria sală de pregătire teoretică şi instruire practică a elevilor. Toate aceste solicitări ministeriale sunt contestate vehement de instructorii auto independenţi din toată ţara. 
 
Protestatarii consideră că noile reglementări sunt menite să îi scoată de pe piaţă pe instructorii care funcţionează pe bază de PFA, făcând astfel jocul marilor şcoli de şoferi din ţară. La nivel naţional, în evidenţele Ministerului Transporturilor sunt înregistraţi aproximativ 5.000 de instructori auto independenţi. 
 
 
citeste totul despre: