Recensământul ar putea aduce mari neplăceri Buzăului, avertizează primarul oraşului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Arhivă adevarul.ro
Sursa Arhivă adevarul.ro

Chiar în prima zi a recensământului, primarul municipiului Constantin Toma face un apel către toţi cetăţenii oraşului să se declare locuitori ai municipiului Buzău.

Aceasta, deoarece există riscul ca oraşul Buzău să coboare sub 100.000 de locuitori, situaţie care ar atrage municipiului mai multe dezavantaje. Ar apărea efecte nedorite, spune edilul, şi în ceea ce priveşte atragerea de bani europeni.

„Există riscul să coborâm ca oraş, sub nivelul de 100.000 de locuitori, ceea ce ne-ar aduce mai multe dezavantaje, printre care şi mai puţini bani pentru investiţii din fonduri U.E.”, transmite Constantin Toma.

Constantin Toma spune că buzoienii care întâmpină probleme în procesul de autorecenzare pot primi asistenţă, de luni până vineri, din partea unor reprezentanţi ai Primăriei Buzău.

La Recensamântul Populaţiei şi Locuinţelor din 2011, municipiul Buzău avea 115.494 de locuitori, fiind al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. 

Link-ul de acces, autorecenzare.insse.ro, este valid începând cu ora 12.00, în noaptea 13-14 martie. Persoanele se loghează cu Codul Numeric Personal, după care, în cursul validării, acesta este înlocuit cu un cod de 40 de caractere.

România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcţie de situaţia avută la momentul de referinţă al recensământului care este ora „00:00” din ziua de 1 decembrie 2021.

Ulterior, între 16 mai – 17 iulie 2022, are loc colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor).

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite