Pui de urs, descoperit într-o gospodărie. Era cocoţat într-un pom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii buzoieni au fost sesizaţi în jurul orei 12.40, printr-un apel la 112, cu privire la existenţa unui pui de urs într-un copac din curtea unui localnic din satul Valea Perii, comuna Mânzăleşti.

Imediat, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău a informat instituţiile responsabile, respectiv Instituţia Prefectului, IPJ Buzău, Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău, Inspecţia Silvică şi de Vânătoare Buzău şi primăria Mânzăleşti.

Apoi, s-a trecut la delimitarea zonei şi protecţiei localnicilor, fiind totodată efectuate demersuri în scopul îndepărtării puiului de urs din zona intravilană.

După intervenţia jandarmilor, în jurul orei 15.00, animalul sălbatic s-a îndepărtat în zona împădurită din imediata apropiere a satului Valea Perii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite