Paradă militară, în centrul Buzăului, de Ziua Drapelului Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militarii au defilat în centrul Buzăului
Militarii au defilat în centrul Buzăului

Ziua Drapelului Naţional a fost marcată, vineri, pe Platoul Dacia printr-un ceremonial la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai asociaţiilor de revoluţionari, veterani de război, militari activi şi în rezervă dar şi trecători.

Cu această ocazie a fost arborat drapelul României, în acordurile imnului naţional, au fost rostite alocuţiuni, iar un grup de elevi de la Palatul Copiilor au prezentat un moment literar muzical. 

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

buzau

Activitatea a fost precedată, în seara zilei de 25 iunie, de o scurtă ceremonie de coborâre a drapelului naţional, care ulterior a fost depus la Biserica Militară „Pogorârea Duhului Sfânt”.

Totodată, sub coordonarea  Diviziei 2 Infanterie „Getica”, a fost lansat şi numărul 17 al revistei „Străjer în calea furtunilor”, revistă editată de către Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu” din Buzău. 

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite