Nuntă organizată în prima zi din an, întreruptă de mascaţi. Poliţiştii au aflat un amănunt îngrijorător despre miri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Nici nu au apucat să intre bine în atmosfera de petrecere că cei peste 150 de nuntaşi strânşi pe 1 ianuarie la un restaurant din Oreavu, Buzău, în jurul mirilor din comunitatea de romi din Râmnicelu, au fost obligaţi de poliţişti să plece acasă.

Evenimentul fusese programat din timp, iar nuntaşii erau din rândul a două familii de romi din comuna Râmnicelu. 

După mai puţin de două ore de chef, nuntaşii s-au trezit cu mascaţii din Poliţie peste ei. 

Oamenii legii au început verificările şi i-au trimis acasă pe nuntaşi. 

Întrucât organizarea de astfel de evenimente este interzisă în contextul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de Covid-19, proprietarul restaurantului a fost amendat cu 3.000 de lei.

Poliţiştii au început o anchetă după ce au descoperit că mireasa este o adolescentă de 15 ani din localitatea Râmnicelu, iar mirele are 17 ani. 

Oamenii legii au sesizat Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Aceasta va deschide la rândul ei o anchetă socială ce va stabili dacă a fost vorba despre un act sexual între minori.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite