Localnicii din Colţi ameninţă cu proteste, dacă autorităţile nu îi vor scăpa de un urs care îi terorizează în fiecare noapte
0Disperare la Colţi, în judeţul Buzău, din cauza unui urs care face prăpăd în gospodării. Localnicii anunţă organizarea unor proteste, dacă autorităţile de mediu nu dau autorizaţie de împuşcare a animalului care vine aproape în fiecare seară în sat şi omoară porci, oi, capre şi viţei. Oamenii sunt nemulţumiţi că autorităţile de mediu au emis doar o autorizaţie de goană.
În weekend, ursul care îi terorizează pe sătenii din Colţi a atacat două gospodării, unde a omorât o scroafă gestantă, de 160 de kilograme, şi un purcel de 50 de kilograme. Unul dintre grajdurile în care sălbăticiunea a făcut prăpăd se află la mai puţin de trei metri distanţă de casa în care locuiesc patru persoane, de aceea sătenii cred că ursul va trece în curând şi la oameni.
”În fiecare noapte se face pândă de către trei, patrusăteni, înarmaţi cu furci şi topoare, iluminatul public funcţionează toată noaptea. Sunt singurele măsuri care pot fi luate. Oamenii care au văzut ursul spun că este acelaşi care şi anul trecut a făcut prăpăd şi pe care nimeni nu frea să îl împuşte sau să îl ia de aici. A sosit autorizaţie de goană, însă alungarea lui nu va avea niciun efect, pentru că va reveni în locul unde ştie că a avut hrană la discreţie”, ne-a declarat Pavel Petrişor Rădulescu, primarul din Colţi.
Sâmbătă noapte,. ursul a omorât o purcea de 160 de kilograme Foto Ciprian Chiriac

Mai grav este că animalul care atacă frecvent gospodăriile localnicilor, nu numai cele de la periferie, nu se mai sperie de oameni şi nici de zgomotele făcute de ei. Un cetăţean căruia sălbăticiunea i-a omorât un porc de 150 de kile spune că a tras focuri de armă în sus însă ursul nu a schiţat niciun gest.
”Unul localnic care are şi puşcă de vânătoare i-a omorât în urmă cu două săptămâni un porc în faţa sa. A ieşit omul în pijamale, cu arma în mână, când a auzit porcul guiţând, a tras trei focuri de armă în sus însă ursul nu a plecat până nu a mâncat suficient din prada sa. Mi-a spus că putea atunci să tragă în el şi să scape satul de teroare, dar că nu vrea să facă puşcărie pentru aşa ceva. El ştie care sunt legile vânătorii. Oricum, oamenii se tem pentru vieţile lor şi se gândesc chiar şi la forme de protest, ca să scape de acest pericol”, a declarat primarul din Colţi.
Potrivit unei petiţii, pe care comunitatea vrea să o înainteze Agenţiei de Mediu, numai în perioada 14-25 martie 2016, ursul a pătruns în şase gospodării şi a ucis patru porci, o capră şi doi iezi, neexistând noapte în care să nu dea târcoale gospodăriilor umane. În perioada 25-28 martie 2016, a dat târcoale din nou gospodariilor locuitorilor din Colţi, oamenii reuşind însă să-l alunge. În noaptea de 29 spre 30 martie 2016 a intrat în gospodăria altei persoane şi a mai omorât un porc.
”Având în vedere considerentele mai sus menţionate, rugăm Agenţia Teritorială pentru Protecţia Mediului Buzău, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Buzău şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să realizeze cu prioritate toate demersurile legale pentru împuşcarea acestui exemplar, având în vedere că specia de urs este o specie care se află pe lista de protecţie a Uniunii Europene şi are anumite proceduri pentru a fi extras", se arată în petiţie.