Funcţia de preşedinte al Tribunalului Buzău, scoasă la concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţia de preşedinte al Tribunalului Buzău, ocupată în prezent de judecătorul Constantin Florescu, a fost scoasă la concurs de Consiliul Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că în perioada 12 septembrie- 4 decembrie se organizează examen pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la instanţe şi parchete. La nivel naţional sînt vacante 106 funcţii de preşedinte şi vicepreşedinte la curţi de apel, tribunale şi judecătorii şi alte 140 de posturi de prim-procuror şi prim-procuror adjunct. 

Potrivit CSM, la Buzău singura funcţie ce urmează să fie ocupată prin concurs deoarece devine vacantă este cea de preşedinte al Tribunalului. Înscrierile la examen se fac la Bucureşti, la Institutul Naţional al Magistraturii, candidaţii având ca termen pentru înscriere data de 3 octombrie. 

Actualul şef al instanţei, Constantin Florescu, are deja la activ două mandate a câte trei ani fiecare, şi potrivit legii nu mai are dreptul să candideze. El ar putea totuşi să îşi păstreze fotoliul, dacă la examen niciun candidat nu va fi declarat admis. În acest caz, Florescu al cărui mandat expiră pe 31 decembrie, ar putea fi desemnat să conducă Tribunalul în continuare, cu delegaţie pe o perioadă determinată până la ocuparea prin concurs a funcţiei. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite