VIDEO Alegeri prezidenţiale 2014. Ambiţia face minuni: un tânăr infirm, fără braţe, a mers să voteze singur
0Un tânăr fără braţe, din localitatea Mărăcineni judeţul Buzău, a mers la urne, pentru a pune ştampila pe unul dintre candidaţii la preşedinţie, chiar dacă efortul era unul foarte mare pentru el.
Tânărul infirm a avut ambiţia să voteze fără ajutor, chiar dacă avea dreptul la un însoţitor. Speră la mai bine, iar pentru el binele înseamnă şanse mai mari de a se putea alege cu proteze, care sunt foarte scumpe.
Pentru Paul Danciu (31 de ani), exercitarea dreptului la vot avea să fie un întreg şir de provocări. El şi-a dorit mult să voteze preşedintele, aşa cum o fac ceilalţi alegători, astfel că nu a acceptat ajutor decât atunci când a trebuit să se îmbrace.
„Vin aproape în fiecare dimineaţă să-l ajut să se îmbrace pentru că îi este foarte greu. Acest băiat este un exemplu pentru toţi tinerii care dezarmează în faţa greutăţilor vieţii. Unii ajung să o ia razna din nimic pe când Paul demonstrează zilnic cât de puternic este“, a spus Adriana Tudor, o prietenă apropiată.
Cu buletinul în gură, Paul a mers la secţia de votare din Mărăcineni, cea mai apropiată de domiciliu, şi a solictat să-şi exprime votul, singur, fără însoţitor. „Astăzi am vrut să merg şi eu la vot chiar dacă ştiu că lumea o să râdă de mine. Sper ca la votul din 2016 cineva să-şi facă milă şi de mine ca să-mi cumpăr proteze pentru mâini, dar sunt foarte scumpe, peste 20.000 de euro. Vreau ca data viitoare să pot vota şi eu ca un om normal“, a declarat Paul Danciu
Paul Danciu a rămas fără ambele mâini la vârsta de 12 ani, în urma unui accident, iar părinţii i-au murit într-un accident de tren. Paul a învăţat să utilizeze telefonul şi calculatorul cu ajutorul picioarelor şi cu gura.
Recomandări pe aceeaşi temă