Accidentul de lângă Oreavu, soldat cu trei morţi, produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de vânt puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vântul puternic, de săptămâna trecută, a fost principalul factor care a determinat producerea accidentului grav din apropierea localităţii Oreavu, în care au murit carbonizaţi trei bărbaţi. Şoferul unui TIR care se deplasa dinspre Buzău a încercat să redreseze camionul, după ce a ieşit cu roţile din dreapta în afara carosabilului, însă a ajuns pe contrasens, provocând coliziunea cu celelalte două autovehicule.

Poliţiştii au refăcut firul evenimentului rutier şi au ajuns la concluzia că vântul puternic şi viteza neadaptată condiţiilor meteorologice au influenţat producerea tragicului accident de la sfârşitul săptămânii trecute. Au stabilit, de asemenea, care a fost şi partea de vină a şoferului TIR-ului, un bucureştean în vârstă de 61 de ani. 

„ Accidentul s-a produs din cauză că şoferul autotrenului nu a rulat cu o viteză care să-i permită controlul maşinii în condiţiile meteo respective, astfel că vântul puternic din lateral a făcut ca TIR-ul să părăsească cu roţile din dreapta partea carosabilă, după care, în încercarea de a redresa ansamblul de autovehicule, a pierdut controlul acestuia şi a pătruns pe celălat sens de mers şi a intrat în coliziune cu cele două autovehicule”, a declarat comisarul şef Vasile Nicolae, şeful Serviciului Rutier din IPJ Buzău. 

Trei persoane au murit după ce şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului şi a lovit frontal un autoturism. În acelaşi autoturism a intrat din spate o autoutilitară. În urma coliziunii toate cele trei autovehicule au luat foc iar victimele au fost carbonizate complet.

În accidentul de pe drumul european E 85, au murit un bucureştean de 47 de ani, şoferul autoturismului, un ilfovean de 30 de ani, pasager în turism, şi un râmnicean, şoferul dubiţei. Adrian Bercaru avea 33 de ani, era căsătorit şi avea un băieţel. Şoferul Tirului este un bucureştean de 61 de ani.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite