Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de mașini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii au făcut filtre pentru depistarea mașinii
Polițiștii au făcut filtre pentru depistarea mașinii

Localnicii din comuna buzoiană Glodeanu Siliştea s-au alarmat și au ieșit la porți după ce au auzit pe stradă mai multe focuri de armă. În scurt timp au aflat că polițiștii fuseseră cei care trăseseră cu pistolul după ce șoferul unui autoturism nu a oprit la semnalul oamenilor legii.

Doi oameni din comună au văzut astăzi la orele prânzului că un individ încercă să fure ceva dintr-o mașină parcată pe marginea drumului. Au strigat la el, acesta s-a speriat, s-a urcat într-un autoturism Opel în două uși de culoare închisă și cu geamuri fumurii și a demarat în trombă.

În același timp oamenii au sunat la postul de poliție și oamenii legii au ieșit imediat în stradă. Au văzut mașina suspectă pe drum, au făcut semnalul regulamentar de oprire dar șoferul i-a ocolit prin șanț și a trecut mai departe.

Polițiștii au tras un foc de avertisment în aer iar când au văzut că tot nu oprește au tras un foc și spre mașină. Mașina înmatriculată în străinătate şi-a continuat drumul către judeţul Ialomiţa.

Polițiștii din Buzău dar și cei din Ialomița caută mașina și fac cercetări ca să afle câte persoane erau în ea dar și dacă polițistul a folosit corect pistolul din dotare.

Citiți și: UPDATE Hoţ de maşini împuşcat în inimă de poliţişti

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite