VIDEO Bolnavii care aşteaptă moartea sunt alungaţi din spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul din Pârscov, unicul din Buzău şi judeţele învecinate specializat în îngrijirea bolnavilor aflaţi în fază terminală şi pentru care medicina nu are soluţii de vindecare, se închide iar pacienţii sunt trimişi acasă. Mai gravă este situaţia celor fără adăpost şi fără rude care să îi îngrijească. Ei nu ştiu ce vor face sau unde vor sta de mâine, când unitatea spitalicească va fi desfiinţată.

Toate eforturile ca spitalul din Pârscov să devină secţie exterioară a celui din Săpoca s-au dovedit a fi zadarnice. Se află printre cele 60 de spitale din ţară, dintr-un total de 67, pentru care nici autorităţile locale nu au trimis o solicitare către Direcţia de Sănătate Publică ca unitatea măcar să devină azil.

De mâine, aceste spitale nu vor mai putea beneficia de contracte cu casele de asigurări de sănătate şi nu vor avea fondurile necesare pentru asigurarea unui act medical de calitate. Fără finanţare, nu mai pot ţine pacienţii.

image

Astfel, de mâine, la Pârscov se va instala pustiul, în singurul spital de îngrijire a bolnavilor în fază terminală din Buzău şi judeţele limitrofe. Pe chipurile pline de lacrimi ale bolnavilor, unii aflaţi acolo chiar de ani de zile, se putea citi deznădejdea, neputinţa şi dezorientarea, în ultima zi în care mai puteau sta în spital. Este vorba de oameni pentru care nu mai există vindecare, iar tratamentul de aici doar le alina din suferinţa cu care îşi aşteaptă moartea, măcar să nu urle de durere în puţinele zile ce le mai au de trăit.

image

Unii dintre ei sunt mai norocoşi, au fost luaţi de rude. În curtea unităţii era forfotă mare, iar maşinile ieşeau cu pacienţii întinşi pe banchetele din spate. Toţi aveau bagajele făcute, iar asistentele completau zeci de fişe de externare.
O bătrână era asteptată de nepoata venită să o ia acasă, cu temeri că nu va şti ce să facă când boala va reacţiona. „Am fost sunată să vin să o iau pe bunica, că se desfiinţează spitalul. În fiecare iarnă era adusă aici pentru că este foarte bolnavă, acum nu ştiu ce vom face cu ea iarna viitoare. Noi nu ştim cum şi nici nu putem să avem tot timpul grijă de ea", ne-a spus Elena, nepoata femeii.

Se tem că strada le va deveni casă

Mulţi chiar nu au unde sau la cine să se ducă şi se tem că strada le va deveni casa în care îşi vor aştepta, în durere, sfârşitul. Unii dintre ei nici măcar nu pot să se mişte iar acum trăiesc drama de a ajunge sub cerul liber, pe care-l vedeau doar când îi scoteau asistentele din salon.
„Nu pot să merg, sunt imobilizat la pat şi aici eram bine îngrijit, primeam pastile, mă plimbau. Nu am nici rude la care să mă duc. Nu ştiu că să fac, stau la mila Domnului", a spus, printre hohote de plâns, Gheorghe Stan, un pacient de 63 de ani.

image

Gheorghe Stan este imobilizat la pat. Nu are rude care să-l îngrijească

Ion Cojocaru îşi face veacul de vreo trei ani de zile în spitalul din Pârscov. Nu are pe nimeni pe lume şi crede că va ajunge să doarmă în stradă. „La azil nu pot să mă duc, că am pensie doar de 400 de lei. Pe stradă o să ajung, că sunt singur pe lume", s-a plâns bărbatul.

Le caută loc în alte spitale

Medicii şi asistenţii sunt îngrijoraţi şi încearcă cu disperare până în ultima clipă să găsească o soluţie pentru cei care nu au unde să se ducă. „Situaţia este dramatică pentru că bolnavii sunt în imposibilitatea de a se deplasa şi de a se îngriji singuri. Nu-i poţi externa, să le dai o reţetă şi un regim igieno- dietetic să urmeze şi gata. Cei care au avut rude au fost luaţi, iar pentru unii care nu au pe nimeni am găsit unde sa-i transferăm. Dar tot au mai rămas şapte bolnavi pentru care deocamdată nu avem soluţii. Încercăm continuu să găsim spitale care pot să-i primească, nu este deloc spimplu, pentru că aceşti oameni au nevoie de o îngrijire aparte şi alţii nu au personal specalizat pentru aşa ceva", a declarat Emil Dorobanţu, managerul spitalului din Pârscov.

Liber la angajări în celelalte spitale doar de formă

Personalul din spital este îngrijorat şi pentru propriul viitor, nu doar al pacienţilor. Ministerul Sănătăţii a deblocat posturi în celelalte spitale, unde teoretic s-ar putea transfera. În Buzău, este vorba de 360 de astfel de posturi, cele mai multe la Spitalul Judeţean. Practic, însă, acest lucru este deocamdată imposibil de realizat, pentru că s-a dat liber la angajări, dar spitalelor nu le-au fost mărit şi bugetele de salarii pentru aşa ceva. Astfel, nu sunt bani pentru lefurile eventualilor noi sosiţi.

"Am mare nevoie de personal, în spital sunt destule goluri. Însă, proasta finanțare nu-mi permite să angajez. Ne permit acum să facem acest lucru, dar nu ne-a fost mărită şi partea din buget destinată salariilor cu fonduri pentru plata acestor oamenilor. Orice persoană pe care o angajez risc să nu o pot plăti, bugetul pe care-l am nu-mi ajunge nici chiar pentru angajaţii existenţi acum . Dacă îi angajez și nu-i plătesc, pe mine mă trag la răspundere", a declarat Doru Nicolescu, managerul Spitalului Judeţean.

Dacă pentru medici, asistenţi si infirmieri există totuşi ceva şanse să-şi găseacă un loc de muncă în altă parte, pentru personalul auxiliar de la Pârscov se anunţă zile dramatice. „Lucrez aici de 24 de ani, la spălătorie, iar acum nu ştim unde ne ducem. Nu ştiu ce o să fac, pentru că avem rate la bănci, datorii", şi-a spus năduful, plângând, Maria Ioniţă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite