MOARTE SUSPECTĂ Un bărbat de 33 de ani a cazut de la etajul 8 al blocului, în Sălăjan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Vasile Daniel, bărbatul a fost găsit decedat pe terasa de la etajul 1. Medicii au constatat decesul, iar în prezent, nu se cunoaşte dacă a fost sau nu sinucidere.

UPDATE 16.25 Pe bărbat îl chema Florentin Radu, iar pe soţia lui Ana Radu. Vecina de vis a vis, cea care a sunat la poliţie, a povestit cum s-a întâmplat tragedia.  "Eram în bucătărie, mestecam în ciorbă şi aveam geamul deschis, când  am auzit o bubuitură. Am văzut ceva care cade şi am crezut că e un sac. Când m-am uitat pe geam l-am văzut pe bărbat căzut, cu faţa în sus. Când a venit poliţia m-au luat să asist la verificări. Apartamentul era descuiat. Florin purta dioptrii mari. Când au intrat în casă, ochelarii erau pe masă. Acolo au mai găsit cheile, verigheta. Pe masă au găsit un bileţel şi în dormitor alte două, în toate fiind scrise cuvinte frumoase la adresa soţiei. A sărit de pe terasa blocului. Acolo, cand am urcat cu poliţia, am găsit lângă balcon o sticlă de apă nedesfăcută şi alta băută de el. Obişnuiau sa plece la munte în weekend. Erau oameni care mai aveau un apartament în zonă închiriat, nu aveau probleme cu banii. Stau de patru ani în blocul ăsta, sunt oameni liniştiţi, nu înţeleg ce s-a întâmplat"

UPDATE 15.55 Ultimele informaţii arată că bărbatul a căzut de la etajul 9. Potrivit unui martor ocular, pe bărbat îl chema Florin şi era însurat cu o avocată. Cei doi au o fetiţă de şase ani şi erau cunoscuţi în cartier ca o familie liniştită. Potrivit martorilor, acesta s-ar fi sinucis, iar motivul pare să fi fost o ceartă zdravănă pe care bărbatul a avut-o de dimineaţă cu soţia lui. Pe de altă parte, femeia care se ocupă cu curaţenia blocului susţine că relaţia dintre el şi soţia lui era una foarte bună şi că nu a existat nici o ceartă. "Nu-mi explic ce s-a întâmplat. Mă mândream cu ei, erau familia perfectă" a mai declarat femeia.

UPDATE 15.17 Potrivit unor surse sigure, bărbatul ar fi fost pensionat pe caz de boală şi avea 33 de ani. Conform aceloraşi surse acesta ar fi căzut de pe terasa blocului.

Accidentul a avut loc în zona Sălăjan, pe strada Odobeşti. Vecinii susţin că a fost vorba de o sinucidere.

Vom reveni cu detalii.

Citeşte şi:
„Avocatul hoţilor" din Iaşi adună condamnări. Vezi aici câţi ani are! GALERIE FOTO

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite